Al doilea reținut în cazul accidentului mortal din parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din București.
UPDATE: Tânărul de 17 ani care a ucis cu mașina un copil și a rănit altul, duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Rutieră, scrie Agerpres.
El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Posesorul autoturismului cu care un tânăr de 17 ani a accidentat mortal un copil în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, și care se afla pe locul din dreapta al mașinii, a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore.
"În urma activităților desfășurate de către polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, a fost identificat pasagerul aflat în autovehiculul implicat în accidentul rutier mai sus menționat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani.
În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, ca urmare a săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin.3 Cod penal, urmând a fi prezentat magistraților", informează Brigada Rutieră, scrie Agerpres.
Sursa citată precizează că persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu are permis este pasibilă de aceeași pedeapsă ca și cel care conduce autoturismul.
Cel care se afla la volanul autoturismului cu care a fost lovit mortal un copil și rănit grav un altul, duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, are 17 ani și nu deține permis de conducere, anunță Poliția Rutieră.
Astfel, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi prezentat magistraților.
"În urma activităților desfășurate de către polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră, a fost identificat conducătorul autovehiculului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. De asemenea, a fost condus la sediul INML pentru prelevarea de mostre biologice", transmite Poliția Rutieră.
Reamintim că un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce au fost accidentați, duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, iar tânărul care conducea fără drept, vinovat, a fugit de la locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.
În cazul copiilor, asupra băiatului în vârstă de 9 ani, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare, însă medicii au constatat decesul acestuia, iar fetița, de numai 7 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiindu-i amputat unul dintre picioare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu