Reuniune de urgență la PSD. În 22 iulie, se decide cine conduce partidul

O reuniune de urgență a liderilor PSD, prima după autosuspendarea lui Victor Ponta din funcția de președinte al partidului, are loc miercuri. Cele două tabere care își dispută președinți PSD nu au ajuns la un compromis, deși, luni seara, se dăduse un comunicat liniștitor către membri de partid și mass media. Ca urmare, s-a convocat Biroul Permanent Național, în data de 15 iulie, la care a fost invitat și Victor Ponta.

Biroul Politic Național nu poate decide, însă, în privința președintelui interimar sau a datei Congresului.  În schimb, Comitetul Național Executiv, care este programat în 22 iulie, ar putea tranșa situația.

Rovana Plumb: păstrarea guvernării, obiectiv principal

Concret,  la vârful PSD s-au cristalizat două strategii, susținute de cele două grupări principale. Rovana Plumb, desemnată de Victor Ponta în funcția de interimar, ca și o parte dintre liderii de la Centru, susține că un Congres nu trebuie organizat până nu se clarifică situația premierului în Justiție. Această tabără consideră că importantă este păstrarea guvernării, care nu se poate realiza decât dacă Victor Ponta rămâne în funcție. Actuala conducere a fost aleasă până în 2017, deci teoretic se poate amâna Congresul până după parlamentare.

Liviu Dragnea: alegerile, mai importante

De cealaltă parte,  Liviu Dragnea și unii lideri locali spun că este importantă clarificarea situației din partid și pregătirea alegerilor, nu păstrarea cu orice preț a guvernului. Liviu Dragnea a contestat desemnarea Rovanei Plumb în funcția de președinte interimar, prceizând că i-au fost delegate atribuții doar până la un Comitet Executiv, care va avea loc în 22 iulie. Potrivit unor surse DCNews, Liviu Dragnea va cere Comitetului Executiv să aleagă o conducere interimară, care să organizeze un Congres pentru alegeri interne în partid.  Cel mai probabil, Dragnea va candida la funcția de președinte interimar. De cealaltă parte, lui Dragnea i se va reproșa că nu rămâne simplu membru, după condamnarea în primă instanță, în vreme ce Victor Ponta s-a autosuspendat, din cauza problemelor la DNA.

Vot decisiv, la ședința CExN

Practic, situația în PSD va fi tranșată miercuri, 22 iulie. CExN  poate stabili prin vot cine este președinte interimar și care va fi data Congresului. La ședința Biroului Permanent, de mâine, cele două tabere își vor evalua șansele și vor începe poziționările liderilor de la vârful PSD. În cele șapte zile rămase, vor avea loc negocieri cu liderii locali, care fac parte din Comitetul Executiv.

La președinția PSD și-a anunțat candidatura Cătălin Ivan, iar unele surse spun că ar putea candida și Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, care a fost până în 2013, organizația de Tineret Social Democrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel