Reuniunea de lucru a Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării - marţi, la Bucureşti

O reuniune de lucru a Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării - Asociaţia 'Comunităţile Locale Riverane Dunării' (CoDCR-CLDR) va fi găzduită, marţi, la Bucureşti, de către Secretariatul Executiv al Consiliului Consultativ Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD).

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, printre invitaţi şi speakeri se numără reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii precum: Ministerul Afacerilor Externe - Biroul SUERD, Academia Română, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Protecţia Mediului, Punctul de Contact SUERD - MDRAP, Ministerul Fondurilor Europene, Asociaţia 'Ţine de Noi', Biroul Parlamentului European în România.

Participanţii la eveniment provin în principal din rândul reprezentanţilor consiliilor judeţene, primăriilor, candidaţilor la viitoarele alegeri locale, membrilor instituţionali ai Asociaţiei CLDR, ai altor organizaţii implicate în aplicarea SUERD.

Reuniunea are loc în perioada derulării de negocieri între Parlamentul European şi Comisia Europeană privind noul buget UE pentru 2021-2027 şi în ajunul organizării de către MAE a Forumului Naţional al Strategiei Dunării (SUERD) şi a preluării oficiale a Preşedinţiei SUERD de către Croaţia (28 octombrie 2019), cu ocazia prezenţei în ţara noastră a comisarului şef european al Regiunii Dunării din partea Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CoDCR), Peter Langer.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel şi Asociaţia 'Ţine de Noi'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel