Reuters: FMI consideră că euro este subevaluat

Fondul Monetar Internaţional (FMI) crede că Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să menţină actuala politică monetară relaxată, care sprijină economia, arată un document UE consultat de Reuters, în avanpremiera raportului pe care organizaţia financiară internaţională urmează să-l prezinte miniştrilor de Finanţe din zona euro săptămâna viitoare.

De asemenea, FMI intenţionează să repete solicitările sale de majorare a cheltuielilor adresate Germaniei şi altor state din zona euro care înregistrează excedent, în timp ce va cere Italiei şi altor ţări cu un nivel ridicat al datoriei să implementeze reforme structurale. Aceste decizii vor ajuta la aprecierea euro, pe care FMI îl vede uşor subevaluat, se arată în document.

Joi, BCE ar urma să anunţe noi măsuri de sprijinire a economiei zonei euro şi operaţiuni de refinanţare pe termen lung (TLTRO), pentru susţinerea creditării. Raportul anual al FMI va fi prezentat la reuniunea Eurogrup care va avea loc săptămâna viitoare în Luxemburg, dar principalele subiecte au fost deja discutate săptămâna aceasta cu reprezentanţii zonei euro. Conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2018.

Recent, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus semnificativ estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în acest an şi anul viitor, din cauza acumulării riscurilor la adresa conjuncturii. În conformitate cu noile estimări ale BCE, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,1% în acest an şi un avans de 1,6% anul viitor, faţă de 1,7% cât estima BCE în luna decembrie 2018 pentru următorii doi ani, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel