Următorul şef al Nissan Motor va trebui să acorde prioritate redresării profiturilor companiei nipone înainte de a încerca să repare relaţia cu principalul acţionar Renault, susţin directorii şi analiştii din industria auto, intervievaţi de Reuters.
Redresarea câştigurilor va întări argumentele producătorului auto în negocierile cu partenerul francez şi ar fi salutată de Renault, ca deţinător al unei participaţii majoritare la Nissan.
Luni, al doilea producător auto nipon a anunţat că preşedintele Hiroto Saikawa va demisiona în data de 16 septembrie. Demisia lui Saikawa, care l-a criticat intens pe fondul preşedinte al Nissan Carlos Ghosn, acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere, vine după ce oficialul nipon a recunoscut că a primit plăţi suspecte.
Este o nouă lovitură pentru Nissan, afectat de scăderea semnificativă a profitului, care a urmat după după arestarea lui Ghosn anul trecut.
Anul acesta acţiunile companiei au scăzut cu 20% la Bursa de la Tokyo.
Pentru înlocuitorul lui Saikawa, prioritatea va fi majorarea profiturilor. Renault, care a încercat fără succes să realizeze o fuziune deplină cu partenerul său nipon, va acorda probabil Nissan suficient timp pentru a se concentra pe redresare, a declarat un director al producătorului auto nipon care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Tensiunile în cadrul parteneriatului dintre Nissan şi Renault s-au înrăutăţit după arestarea lui Ghosn, investitorii fiind îngrijoraţi în legătură cu viitorul alianţei, într-un moment în care producătorii autor încearcă să-şi pună la comun resursele pentru a face faţă cheltuielilor masive generate de vehiculele electrice şi autonome.
Unii directori ai Nissan cred că actuala structură a alianţei nu este echilibrată, în condiţiile în care anul trecut Nissan a vândut pe plan global 5,65 milioane de vehicule, de 1,5 ori mai mult decât Renault.
"Profitabilitatea va rămâne probabil sub presiune şi este puţin probabil ca Nissan să ajungă rapid la un acord cu Renault privind viitoarea formă a alianţei", se arată într-o analiză a Standard & Poor's.
Tensiunile s-au accentuat după ce producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a propus recent o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault.
Surse apropiate de Consiliul de Administraţie al Renault au declarat pentru Reuters că Fiat a decis să retragă oferta după ce Franţa a încercat să întârzie decizia privind tranzacţia, pentru a încerca să obţină sprijinul Nissan, partenerul de alianţă al Renault. Oficialii guvernamentali francezi ar fi făcut presiuni pentru ca Nissan să sprijine fuziunea, dar şefii companiei nipone au spus că se abţin, adaugă sursele.
"Este şi în interesul Guvernului francez ca Nissan să-şi îmbunătăţească performanţele. Preţul acţiunilor Renault va beneficia mai mult de pe urma redresării Nissan decât a oricărui tip de acord de fuziune", a apreciat Janet Lewis, de la Macquarie Securities.
Dificultăţile cu care se acum Nissan sunt diferite de cele din 1999, când Renault a salvat de la faliment compania niponă şi l-a desemnat pe Ghosn să gestioneze Nissan, susţine Janet Lewis.
Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.
Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault-Nissan-Mitsubishi, în condiţiile în care, pe cele mai mari pieţe auto globale, China, SUA şi Europa, cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News