De Revelion, bisericile și mănăstirile din Capitală au fost neîncăpătoare pentru credincioții care au dorit să petreacă prin rugăciune trecerea dintre ani. Credincioșii au ascultat slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.
Noaptea dintre ani mi-au purtat pașii într-un loc pe care l-am decoperit recent, Mănăstirea Radu Vodă din centrul Capitalei. Într-un loc parcă de poveste, cu multă zăpadă, bucureștenii, cu lumânări în mână, urcau ușor dealul către mănăstire.
Lăcașul de cult, ctitorit de domnitorul Radu Mihnea Vodă, a fost neîncăpător de credincioși veniți pentru rugăciune și pioșenie la trecerea dintre ani, departe de zgomotul focurilor de artificii și al petrecerilor. Mulți, foarte mulți tineri am constatat că se aflau până spre scările de intrare în mănăstrire, îndurând gerul de afară.
Înainte de începerea slujbei, de la orele 23,30, cele câteva sute de credincioși s-au închinat la moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie, considerat un vindecător de cancer şi de alte boli şi un sprijin pentru cei aflaţi la necaz. Oamenii au aşteptat la coadă pentru a se închina raclei în care sunt părticele din moaştele Sfântului Nectarie.
Slujba arhierească a fost oficiată de episcopul vicar, PS Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de 12 preoți și călugări, slujba desfășurându-se până spre orele 1,30, în ziua praznicului Sfântului Vasile cel Mare.
Un sfat. Încercați măcar o dată în viață de Revelion să mergeți la biserică. Sunt sigur că nu veți regreta!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu