Legendarul judoka francez Teddy Riner a demonstrat încă o dată că este un sportiv de excepție, reușind să câștige Liga Campionilor la judo alături de echipa sa, Paris Saint-Germain. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, la Montpellier, marcând revenirea lui Riner în competiții după o pauză de cinci luni, în urma participării la Jocurile Olimpice de la Paris.
Teddy Riner, a cărui participare la eveniment a fost anunţată vineri, spre surpriza generală, a luptat doar o singură dată în finala dintre PSG şi Steaua Roşie Belgrad.
Riner l-a înfruntat pe cubanezul Andy Granda, un adversar valoros, campion mondial în 2022 şi ocupantul locului al cincilea la Mondialele din acest an, precum şi la JO de la Paris.
După cinci luni în care a stat departe de judo, Riner a fost ovaţionat la intrarea pe tatami, unde a fost însă departe de cel mai bun nivel al său, potrivit Agerpres.
El s-a impus la penalităţi, după o luptă dificilă, dar puţin spectaculoasă, care a durat mai mult de opt minute.
Cu această victorie, Riner a adus un punct lui PSG, care a aliniat o echipă de un nivel foarte ridicat şi care câştigat cu 4-0 această finală.
Teddy Riner, în vârstă de 35 de ani, şi-a exprimat dorinţa de a-şi continua cariera până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu