Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut oferit noi precizări privind situația epidemiologică și întoarcerea românilor la muncă.
Raed Arafat a vorbit joi, 27 august, despre întoarcerea românilor la muncă, dată fiind situația epidemiologică din țară.
„Este o perioadă în care se întoarce lumea la muncă, se aglomerează orașele, sunt riscuri care trebuie luate în considerare. Trebuie să limităm creșterea. Singura soluție este respectarea regulilor minime de protecție, pe lângă măsurile pe care putem să le luăm pe regiuni, pe zone, dacă apare ceva deosebil”, a spus Raed Arafat la Antena3.
Șeful DSU a oferit astfel câteva soluții, precizând că nu există o dovadă că la locul de muncă există cel mai mare risc de infectare.
Raed Arafat a mai declarat privind acest subiect că „nu sunt probe sau dovezi că cele mai multe infectări se întâmplă la locul de muncă, dar rămâne un loc important, unde infectarea poate să aibă loc, dacă lumea nu respectă regulile. Soluții sunt: munca de la domiciliu, pentru cei care pot să facă acest lucru, la transportul public: programul decalat pentru a reduce aglomerația, portul măștii în birourile unde sunt mai multe persoane, unde sunt distanțe mici între persoane, dezinfecția... Sunt lucruri mici, dar care pot avea un impact major pentru limitarea răspândirii bolii”.
„Am febră, am o problemă, nu mă duc la locul de muncă. Anunț! (...) Testele trebuie crescute”, a mai subliniat Raed Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News