Revin precipitațiile în majoritatea regiunilor țării. Elena Mateescu (ANM): Ne apropiem de ceea ce înseamnă normalul termic al datei din calendar

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Elena Mateescu, directorul ANM,  a intervenit telefonic la Antena3 CNN unde a oferit prognoza meteo pentru această săptămână. 

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a precizat că și în această perioadă vom avea temperaturi neobișnuit de ridicate pentru luna septembrie, însă începând de miercuri revin precipitațiile în majoritatea regiunilor țării. 

Cât mai ține vara

„Și pentru următoarele trei zile vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit. Cel mai cald la această oră este în partea de vest a țării, acolo unde consemnăm deja 32 de grade la Sânnicolau Mare, la foarte multe stații din partea de vest și centru, 30-31 de grade, în timp ce în sud sunt 27-29 de grade, iar pe litoral 23 de grade.

Mâine contăm pe 24 până la 33 de grade. Cele mai ridicate valori, de asemenea, în partea de vest și sud a țării. Miercuri vom avea 24-25 de grade pe litoral. Ne apropiem miercuri și joi de pragul unei zile de caniculă, în special în Câmpia Română, 34 de grade.

Deja de miercuri își vor face apariția și precipitațiile, la început în zona montană și în partea de nord-est a țării, pe parcursul nopții de miercuri spre joi și în partea de vest, centru și nord pentru ca joi vremea să devină instabilă în majoritatea regiunilor, dar mai ales în vest, nord, centru și zona montană acolo unde cantitățile de apă pot fi local însemnate.", a spus Elena Mateescu. 

Episoade de căldură și în a doua jumătate a lunii septembrie

„Vineri ne apropiem de ceea ce înseamnă normalul termic al datei din calendar, 23-28 de grade, după care, începând din 16 septembrie, din nou temperaturile vor fi în creștere pentru perioada din calendar.

Vin episoade de căldură și în a doua jumătate a lunii pentru că, așa cum arată și actualizarea estimărilor pentru prima lună de toamnă, aceasta va fi caracterizată, în medie, prin valori de temperaturi peste normalul termic, astfel încât să putem considera luna septembrie a acestui an mai caldă decât în mod obișnuit și, din păcate, cu un deficit de precipitații, chiar dacă mijlocul acestei săptămâni va mai aduce valori la nivel local însemnate, 10-15 litri pe metru pătrat, dar care nu pot compensa, din păcate, seceta pedologică extremă și puternică instalată în special în partea de sud, sud-est și est a României.”, a spus Elena Mateescu la Antena3 CNN. 

VEZI ȘI: Ciolacu vrea ca elevii care pică testele antidrog să nu-și mai poată lua permisul auto la 18 ani https://www.dcnews.ro/ciolacu-vrea-ca-elevii-care-pica-testele-antidrog-sa-nu-si-mai-poata-lua-permisul-auto-la-18-ani_929849.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel