Emisiunea ”BRAVO, AI STIL” revine într-o nouă formulă ce-i va surprinde pe telespectatori.
O surpriză uriaşă a noului sezon al emisiunii de modă și stil, difuzată pe Kanal D o reprezintă selecţia concurentelor, fiecare dintre acestea fiind deja cunoscută publicului larg.
Exersate în lumea stylingului şi a interacţiunii cu fanii, acestea vor duce competiţia stilului la un alt nivel. Ambiţioase, pregătite şi nerăbdătoare să intre în cea mai captivantă bătălie a stilului, vor fi o adevarată provocare pentru cei aflaţi în faţa lor pentru a le juriza apariţiile; pentru că sunt îndrăzneţe, pregătite şi conştiente de puterea lor de convingere, scrie kanald.ro
Ilinca Vandici, prezentatoarea show-ului, va reveni în faţa telespectatorilor, însoţindu-le pe concurente în cea mai spectaculoasă experienţă a vieții lor.
„Mi-a fost foarte dor de "Bravo, ai stil!", de reîntâlnirea cu publicul nostru, de colegi, de toată agitaţia frumoasă care însoţeşte un show de o asemenea anvergură. Abia aştept să cunosc concurentele!", a spus Ilinca Vandici.
„Bravo, ai stil!", unicul reality show din România despre stil şi atitudine a generat, de-a lungul celor cinci sezoane difuzate până acum, o adevarată emulaţie a bunului gust manifestat atât în combinaţii stilistice vestimentare, cât şi în stilul de viaţă al milioanelor de fani ai emisiunii. Emisiunea s-a impus ca un adevărat spectacol al formării şi al creativităţii şi a dezvoltat comunităţi în social media, neîncetând să surprindă şi să uimească, de la un sezon la celălalt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu