Revine canicula în România. Elena Mateescu: Atingem pragul. 5 grade în plus joi

Fotografie de la Brett Sayles, Pexels
Fotografie de la Brett Sayles, Pexels

Elena Mateescu, directorul general al ANM, avertizează că România se va confrunta cu un nou val de caniculă. 

"De joi vorbim  de o creștere semnificativă a valorilor de temperaturi. Mâine vom înregistra în țara noastră valori de 20 până la 29 de grade.

Joi o să consemnăm cu 5 grade mai ridicate faţă de ziua de miercuri şi deja atingem pragul de caniculă la 35 de grade.

Acest lucru va fi de interes și vineri și chiar sfârșitul de săptămână și, așa cum arată informațiile la acest moment, săptămâna 18-25 iulie și 25 iulie-1 august, deci a 2-a parte a lunii lui Cuptor, va putea fi caracterizată, în medie, de valori de temperaturi mai mari și, din păcate, semnalul pentru un deficit de precipitații semnificativ, fapt care va accentua țara de secetă pedologică extremă, puternică și moderată, dar mai ales în zonele deja unde nevoia de a de apă este una acută.

Vorbim, pentru zonele din Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Șana și Maramureș, de secetă pedologică extremă, ceea ce înseamnă numai 250-300 de metri cubi de apă la un hectar, iar valorile optime ar trebui să se situeze între 800-2000 de metri cubi de apă la hectar.

Iată de ce în aceste zone ne confruntăm acum cu această situație. Pentru că valorile cantităților de precipitații în cele 10 luni și iată o decadă din luna lui Cuptor s-au situat în aceste zone, la mai puțin de 40-45 % din cât ar fi normal să cadă în această în acest interval", a spus Elena Mateescu la Sinteza Zilei de la Antena 3. 

Val de căldură în Europa. Locul din Spania în care se așteaptă 46 de grade până la finalul săptămânii

Pompierii din Portugalia luptă cu incendiile de vegetaţie, dintre care cele mai grave sunt în centrul ţării. Şi în Spania au fost înregistrate temperaturi extreme. În oraşul Badajoz, din sud-vestul ţării, a fost prognozat să se ajungă la temperatura de 46 de grade Celesius, până la finalul săptămânii, potrivit BBC.

ANM: Vreme iulie 2022. Căldură greu de suportat din 14 iulie

Banat

Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, iar nopţile vor fi relativ răcoroase. Din 14 iulie, vremea se va încălzi semnificativ. Pentru perioada 18 - 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, ploi de scurtă durată fiind posibile pe spaţii mici doar la începutul intervalului şi în jurul datei de 16 iulie.

Crișana

În primele zile ale intervalului, vremea va fi relativ răcoroasă. După data de 14 iulie, temperaturile ce vor fi în creştere semnificativă vor caracteriza o vreme predominant călduroasă, cu valori mediate regional de 30...34 de grade în orele după-amiezilor şi 14...18 grade noaptea. Estimările prognostice indică pentru perioada 18 – 22 iulie o intensificare a valului de căldură, cu temperaturi caniculare şi disconfort termic accentuat. 

Transilvania

În primele zile ale intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime de 20...23 de grade şi minime de 8...13 grade, mediat regional. Din data de 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, va predomina vremea caldă. Pentru perioada 19 - 22 iulie, este estimată intensificarea şi extinderea unui val de căldură ce va aduce local temperaturi caniculare şi disconfort accentuat.

Maramureș

În primele zile, va fi o vreme răcoroasă, cu maxime termice de 19...23 de grade şi minime de 9...12 grade. Din data de 14 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, va predomina vremea călduroasă, cu precădere la câmpie, cu valori de 27...32 de grade în orele după-amiezilor şi 12...16 grade pe timpul nopţilor, mediat regional. Pentru perioada 18 - 22 iulie, este estimat un val de căldură persistent, în intensificare, cu caniculă şi disconfort accentuat în mare parte a regiunii.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel