BD Historia este o nouă revistă de benzi desenate istorice, inițiată de autorul Mihai I. Grăjdeanu. Numărul 2 al revistei este dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 și reunește lucrări ale artiștilor consacrați din domeniul benzilor desenate, dar și lucrări ale artiștilor la început de drum. La acest număr al revistei au colaborat și studenții Cercului de istorie contemporană al Facultății de Istorie, Universitatea din București.
În paginile numărului 2 al revistei se regăsesc benzi desenate realizate de maestrul Valentin Tănase (București), Mihai Ionuț Grăjdeanu (Mangalia), Anca Georgescu (Timișoara), Daniel Horia (Barcelona, Spania), Matei Butoi (elev din Târgoviște), Șleam Georgiana (Baia Mare), Traian Ionescu (Bacău) și Cucoș Ștefan (elev din București). Au colaborat: Croitoru Andreea Cristiana, Cristian Alexandru Dumitrescu, Lengher Mihai-Radu, Serghei Pricopiuc, membrii Cercului de Istorie Contemporană Românească din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București.
Lansarea numărului 2 al revistei "BD Historia – benzi desenate istorice" a avut loc vineri 20 decembrie 2019, ora 17:00 la Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București, Bdul Ion C Brătianu, nr. 2).
Revista „BD Historia – benzi desenate istorice" a apărut în luna septembrie 2019, mai întâi în ziarul „Certitudinea" printr-un serial BD intitulat „Momente din istoria comunismului în România", urmată în luna noiembrie de numărul pilot al revistei, lansat la Facultatea de Istorie, Universitatea din București și prezentată la Târgul de Carte Gaudeamus, București 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu