Procurorul General al României, Augustin Lazăr, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că ministrul Tudorel Toader, nu a respectat regulamentul CSM la procedura de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
”Această întrebare (n.r.A încălcat ministrul justiţiei acest regulament?) am pus-o eu. A fost provocarea, tema pe care am pus-o în dezbatere. Este bine-cunoscut că există art. 24, indice 1, din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, prin care se reglementează pas cu pas procedura de verificare a managementului practicat de un procuror-şef. De la sesizare până la verificarea de către Inspecţia Judiciară. Apoi, punerea în discuţie în secţia de profil, dacă este procuror sau judecător, apoi se cer apărările celui în cauză. Se aduce la cunoştinţă şi se poate face verificarea apărărilor. După care, secţia dispune sau nu revocarea. Cel în cauză are posibilitatea să atace hotărârea secţiei la plen iar după plen are posibilitatea să se adreseze Secţiei de contencios a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, este o procedură foarte elaborată iar eu am întrebat în Secţia de procurori dacă există posibilitatea, dacă este permis ca Executivul să intervină peste această procedură şi dacă poate să o neglijeze şi să facă propria evaluare. Adică, Executivul să se erijeze în acelaşi timp în denunţător şi apoi în evaluator, în judecător al situaţiei, pentru a cere în continuare revocarea unui magistrat cu funcţie de conducere. Răspunsul nostru este că nu poate, fiindcă ar trece linia roşie a separaţiei puterilor în stat.”, a spus procurorul general.
Concluzia MP
Întrebat dacă ministrul Justiției nu a respectat acest regulament, Augustin Lazăr a răspuns: ”Este concluzia Ministerului Public. Am lansat această întrebare pentru o dezbatere, pentru a vedea şi alte puncte de vedere.”
Acesta spune că nu a fost surprins de faptul că ministrul justiţiei a refuzat invitaţia de a participa la bilanţul DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu