REVOCARE KOVESI. Șefa DNA vorbește despre o eventuală demitere a sa

Laura Codruța Kovesi a vorbit despre o eventuală revocare a sa din funcția de procuror șef al DNA.

”Din punctul meu de vedere există un singur plan, cel puțin în privința DNA, să ne facem treaba, până în ultima zi, acest lucru o să îl fac și eu, până în ultima zi de mandat sau până în ziua în care se cere revocarea sau ce se mai poate cere. Nu am niciun fel de emoții cu privire la acest lucru. Îmi e foarte greu să comentez situații ipotetice. Pot doar să spun că adoptarea acestei legi va avea efecte și consecințe grave, mai ales în ceea ce privește independența Justiției. Cât privește un anumit caz, nu am voie să comentez cazuri particulare și nici nu o voi face. Indiferent de ce se întâmplă în spațiul public, noi cei din DNA ne vom face treaba, indiferent câtă presiune a fost și va fi, o să ne facem treaba. Că ne facem bine, repede sau ar trebui mai bine și mai repede, asta nu știm, o să tragem concluziile la sfârșitul anului. Cert este că o să continuăm să ne spunem punctele de vedere pe acele modificări care ne vor afecta activitatea, și până în ultima zi a mandatului eu o să îmi fac treaba. La fel și colegii mei.”, a spus șefa DNA în cadrul dezbaterii cu tema „Legile justiției. Statul de drept în pericol”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel