Tudorel Toader a acordat primul interviu după decizia CCR privind revocarea Laurei Codruța Kovesi.
"Am așteptat decizia cu preocupare, dar pe fond, ce am susținut la Curte este în deplin acord cu convingerea mea profesională din domeniul dreptului constituţional şi zic eu şi astăzi este în deplin acord cu exigenţele constituţionale. Prin urmare, am aşteptat decizia cu preocupare. Este un început de revenire spre normalitate", a zis ministrul Justiției la Antena 3.
"Cine susține altceva decât scrie în decizia CCR, probabil are anumite interese. Când pledam la CCR, am văzut reprezentanta președintelui care spunea că președintele a emis un act administrativ. Președintele nu emite acte cu caracter administrativ şi nu se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (...) Justiția trebuie să fie independentă, să nu fie sub influență politică. De asemenea, justiția nu trebuie să fie nici sub decizie politică. Eu nu sunt membru al unui partid, dar fac parte dintr-un guvern politic. Dar este o precizare: Președintele republicii nu are nici în Constituție, nici în vreo lege competența de a evalua activitatea mangerială a unui procuror de rang înalt. Președintele republicii dă solemnitate actului de învestire. El nu face evaluare", a mai spus Tudorel Toader.
"Cineva spunea că fraza aceea, sintagma aceea din Constituţie, că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu are nicio reflectare în activitatea judiciară. (...) Ce face decizia de astăzi? Valorifică principiul constituţional care dă această autoritate ministrului Justiţiei în raport cu activitatea procurorilor, dar în raport cu activitatea administrativă, (...) nu cu activitatea de realizare a urmăririi penale', a spus ministrul.
Procurorii şi judecătorii au competenţe şi moduri de funcţionare diferite
De asemenea, el a adăugat că, din punct de vedere 'funcţional, constituţional', procurorii şi judecătorii au competenţe şi moduri de funcţionare diferite.
"Sigur că şi procurorii şi judecătorii se numesc în Constituţie magistraţi. Sigur că mai mult procurorii ţin la această asociere cu judecătorii de magistraţi, dar funcţional, constituţional sunt competenţe diferite şi moduri de organizare, funcţionare diferite. Spre exemplu, procurorii funcţionează pe principiul subordonării ierarhice, faţă de şefii lor, principiu pe care nu-l găsim la judecători", a mai afirmat Tudorel Toader.
Miercuri, Curtea Constituţională a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzului şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News