Judecătorii Curții de Apel Ploiești, întruniți, vineri, în cadrul Adunării Generale, au decis revocarea din CSM a Alinei Ghica şi au respins, în aceeaşi şedinţă, propunerile de revocare a judecătorilor Nicolae Horaţius Dumbravă şi Alexandru Şerban. Revocarea Alinei Ghica a fost votată de opt Curți de Apel, în acest moment mai fiind necesar doar un singur vot împotriva fostului președinte al CSM.
Adunarea Generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti, a admis propunerea de revocare din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a judecătoarei Alina Ghica, decizia fiind luată cu 43 de voturi "pentru" şi trei "împotrivă".
În cadrul aceleiaşi adunări, judecătorii de la Curtea de apel Ploieşti au respins propunerea de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorului Horaţius Nicolae Dumbravă. Astfel, deşi au fost 16 de voturi împotriva revocării şi 30 de voturi pentru revocare, magistratul rămâne membru al CSM, întrucât pentru revocarea sa au votat mai puţin de 34 de judecători, număr minim necesar pentru a fi revocat, au declarat reprezentanţii instanţei.
De asemenea, Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti a votat împotriva revocării din funcţia de membru al CSM a judecătorului Alexandru Şerban, 21 de voturi fiind pentru revocare şi 25 împotriva revocării.
Revocarea fostului președinte al CSM, Alina Ghica, mai are nevoie de decizia unei singure Adunări Generale a unei Curți de Apel. Până în acest moment, opt Curți au votat pentru revocarea fostului președinte al CSM. Pe 21 ianuarie au fost convocate Adunările Generale ale CA din Iași și Mureș, dar mai sunt de convocat și cele patru Curți Militare de Apel. În aceste condiții este greu de crezut că Alina Ghica va scăpa de revocare din CSM.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu