O nouă premieră are loc în Justiția din România. Curtea Constituţională a României urmează să discute marţi excepţia ridicată de judecătorul Cristian Danileţ în procesul în care a cerut anularea deciziei Plenului CSM prin care a fost revocat din funcţia de membru al Consiliului. Judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ au atacat în instanţă decizia CSM din 26 februarie prin care au fost revocaţi din funcţia de membri ai Consiliului.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 18 martie, cererea de sesizare a CCR cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 din Legea 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 20, 24, 124 alineat 3 şi art.125 alineat 1, art. 133 şi art. 134 din Constituţia României, scrie realitatea.net.
Art. 55 contestat prevede : "(1) Revocarea din funcţia de membru ales al CSM se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului ori de o treime din membri, în situaţia în care persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul aplicării oricărei sancţiuni disciplinare".
Articolul stabileşte la alin.(2) că plenul CSM, la sesizarea formulată potrivit alin. (1), poate dispune revocarea din funcţia de membru ales, iar la alin. (4) că membrii aleşi sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului şi că în cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor.
De asemenea, Asociația Magistraților din România a somat CSM pentru a numi interimarii în Consiliu, în locul lui Danileț și Ghica, lucru de care șefii CSM nici nu vor să audă deocamdată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News