'Revolta împotriva Super Ligii va uni lumea fotbalului'. O nouă voce critică competiția discriminatorie a celor 12 mari cluburi

'Revolta împotriva Super Ligii va uni lumea fotbalului', o nouă voce critică competiția celor 12 mari cluburi
'Revolta împotriva Super Ligii va uni lumea fotbalului', o nouă voce critică competiția celor 12 mari cluburi

Preşedintele clubului englez Crystal Palace, Steve Parish, s-a alăturat numeroşilor critici ai înfiinţării Super Ligii de către cluburile europene de top, dar a opinat că de această criză ar putea beneficia lumea fotbalului pe termen lung prin unirea guvernelor şi fanilor împotriva proiectului, transmite Reuters. Mai mult, experţii financiari avertizează că Super Liga va afecta cluburile mici.

Publicitate

Şase cluburi din Premier League se numără printre cele 12 care au anunţat duminică lansarea unei noi competiţii europene, proiect criticat imediat cu vehemenţă de autorităţi, fani şi politicieni.

Premierul britanic Boris Johnson a ridicat vocea contra acestui plan, în timp ce ministrul sportului Oliver Dowden a spus că va face tot ce este posibil pentru a bloca Super Liga. Parish, într-o declaraţie pentru Sky Sports, a reamintit că această problemă ameninţă să dea în clocot de mai mulţi ani:

Ştim cu toţii că se cocea ceva de mult timp. S-ar putea să ne uităm înapoi la acest moment şi să gândim că este chiar o zi bună pentru fotbal. Am văzut aşa de mulţi oameni care îşi supraestimează forţele. Au obţinut atâtea lucruri în drumul lor. Au continuat să macine în fundal şi a fost dificil ca lumea să le dea atenţie. Aşa că simt asta ca un fel de cadou. Să-i vezi uniţi pe Boris Johnson, Sadiq Khan, fiecare fan din ţară, într-o după amiază de duminică, e un talent remarcabil. Am putea ajunge într-o poziţie foarte bună după toate acestea.

Preşedintele lui Palace a adăugat că nu se aşteaptă ca proiectul Super Ligii să dea roadele aşteptate de fondatorii săi: Bineînţeles nu poţi spune niciodată. Premier League este bijuteria coroanei şi nu cred că guvernul va permite să-i scape. Aparent ei au petrecut şase luni gândind acest plan. Dar ce mi se pare extraordinar este că au calculat greşit reacţia publicului.

Planul de înfiinţare al Super Ligii europene de fotbal ar putea avea ca efect diminuarea audienţei şi a contractelor pentru drepturile de televizare şi în cele din urmă va afecta rating-ul de credit al cluburilor care nu sunt implicate în noua competiţie europeană, conform lui Michael Goldberg, vicepreşedintele agenţiei de rating de credit DBRS Morningstar, citat de Reuters.

Goldberg susţine că modelul Super Ligii promovează o mai mare inechitate, iar cluburile de top vor avea o situaţie financiară şi mai bună, care le vor oferi capacitatea să transfere cei mai buni jucători şi să câştige mai uşor meciurile din campionatele naţionale, faţă de cum o făceau până acum.

Din punct de vedere financiar, cluburile din această Super Ligă o vor duce mai bine, dar cred că se va diminua produsul pe care îl oferă liga internă. Atunci cluburile care nu participă la Super Ligă ar putea fi şi mai mult dezavantajate decât erau înainte, a opinat expertul financiar.

Înfiinţarea Super Ligii a fost anunţată duminică de 12 cluburi fondatoare, printre cele mai mari din Europa, proiect care a fost criticat imediat de autorităţile fotbalului, fani şi politicieni care au avertizat că bogăţia şi puterea vor fi concentrate în mâna unui număr restrâns de cluburi de elită.

Conform lui Goldberg, veniturile din radiodifuzare şi sponsorizări în cadrul ligilor interne vor continua să fie semnificative, dar ar putea scădea în timp, pentru că fanii nu vor vrea să vadă un rezultat de 5-0 în fiecare săptămână. Pentru a evalua datoriile cluburilor de fotbal, DRBS Morningstar analizează anvergura şi instabilitatea veniturilor, câştigurile şi fluxul de lichidităţi.

La cluburile care participă în Super Ligă, cred că anvergura veniturilor va creşte şi instabilitatea lor se va diminua, în timp ce la cluburile care nu participă, cred că anvergura va scădea şi instabilitatea va creşte. Aşa că va exista o mai mare diferenţă în ce priveşte rating-ul de credit, iar apoi ne vom uita la bilanţuri şi la modul în care aceste cluburi sunt capitalizate. Ca urmare, creşterea veniturilor va compensa creşterea datoriilor pe care şi le vor asuma cluburile participante la Super Ligă, dar şi cluburile mici îşi vor creşte datoria pentru a trece prin această perioadă de COVID sau prin perioadele viitoare de stres financiar, iar rating-ul de credit va suferi din acest motiv, a adăugat expertul de la DRBS Morningstar, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel