Revoltă în online după ce a fost publicată lista cu ce trebuie să cumpere părinții pentru clasa I. ”Telefoanele alea mari nu sunt grele?”/ ”Statul ți-a făcut copilul sau tu?”

foto ilustrativ: Pexels
foto ilustrativ: Pexels

Val de reacții după ce a fost publicată lista cu cele necesare pentru clasa I. Deci cererile sunt semnificative și nu sunt deloc ”gratuite”, cei mai mulți, în comentarii, s-au revoltat pe părinți și pe relația lor cu școala și cu profesorii. 

În spațiul online, pe Facebook, a fost publicată o listă cu solicitările pentru clasa I. Lista este cât o foaie A4 și conține, printre altele, pe lângă rechizite, mușama pentru bancă, carte de povești cu scris mare, obligatoriu stilouri și rezerve, anumite tipuri de caiete, anumite creioane grafice, un top de hârtie, markere pentru tabla magnetică, anumite mape, șervețele umede, dosare cu șină, rolă de bucătărie și săpun lichid. Este precizat ca foile caietelor să fie calitative, pentru a nu absorbi cerneala. 

Comentariile au curs, cele mai multe poziționându-se împotriva subiectului postării. Internauții consideră, în majoritate, că respectivele solicitări sunt justificate, dar și că părinții ar trebui să nu se mai plângă, să aibă alte preocupări decât a interveni în sistemul de educație: 

”Telefoanele alea mari pe care le cară cu ei nu sunt grele? Când le dați la 18 ani BMW-uri nu sunt "grele"?

”Ce e a așa de absurd? Lista e lungă, dar acolo e strictul necesar pentru desfășurarea activităților. Unii ar vrea să trimită copii la școală cu nimic. Statul ți-a făcut copilul sau tu? De ce așteptați să vă dea statul tot? Și dacă v-ar da statul, unii ar face figuri că nu e de o anumită firmă. Învățământ gratuit înseamnă: asigurarea spațiului (școli) și întreținerea lor pentru desfășurarea orelor, personalul didactic și plata salariilor. Asigurarea manualelor școlare. Câți bani cheltuie statul pentru un copil sa asigure toate astea? V-ați gândit? Părinții să vina măcar cu rechizitele. De îmbrăcat trebuie să îi îmbraci și dacă îl dai școală și dacă nu. Și cine o făcut o facultate, știe că nu trebuie o listă de rechiziție. Un caiet gros ajunge pe 1 semestru”. 

”Astea se cereau și pe vremea noastră cu mici excepții, ziceți merci că încă mai aveți cine să vă învețe copiii. Pe țigări, băutură și vacanțe câți bani dați?”

”Am 58 ani. Aceleași lucruri erau cerute și când eram eu elevă. La noi pe lista mai era și abac, logi2, riglete și alfabetar.”

”Această listă de rechizite, de bun simț, după părerea mea, este pentru un an întreg. Nu cară nimeni toate acele lucruri în ghiozdan zilnic. Nu mai exagerați! Iar calitatea învățământului românesc scade din cauza faptului că cadrele didactice trebuie să se justifice în fața noastră, a părinților, decât să se focuseze pe copii.”

”Ce pisici tot vă plângeți atâta?! Ăștia de sunteți acum părinți de școlărei, amintiți-vă că aveam câte 2 caiete pe obiect: unul de teme, unul de lecții. Și noi aveam caiet de caligrafie, culegeri de matematică, bloc de desen, culori, călimară cu cerneală pe care o și purtam cu noi, ba sugativă... ba creioane, radiere, echer, compas, caiet cu foaie velină. ȘI NU AM MAI MURIT! ȘI NICI NU NI LE DĂDEA ȘCOALA. Primeam manuale ca orice copil, manuale pe care le îngrijeam și protejam cu copertă, le puneam etichete, la caiete trăgeam linii...”

Lista asta exista și acum 15 ani și, sincer, nu mi se pare nimic exagerat. Copiii de clasa a I-a fac mai multe activități recreative decât un adolescent de clasa a 9-a sau un tânăr în anul întâi de facultate (căruia îi trebuie doar niște pixuri, câteva caiete sau foi). Singurul lucru schimbat este că acum toate materialele de pe listă costă de 3 sau poate chiar de 4 ori mai mult decât atunci.”

”Și în Germania lista este destul de lungă. Singura diferență este că mare parte din rechizite rămân la școală. Acasă vin copiii cu penarul și caietele de teme.”

Ce nu spune nimeni aici este că statul îți oferă rechizitele dacă ai venituri mici... și nu cred că există învățători ce fac scandal familiilor sărace dar cu bun simț că nu au adus hârtie igienică la școală.”

”Noi locuim în Italia și să știți că și noi avem lista de rechizite și pe lângă trebuie să ducem șervețele de hârtie (pentru baie și săpun de mâini), un set de coli A 4. Din păcate, în unele țări din Uniune nu sunt suficiente fonduri sau nu sunt împărțite bine (chiar nu am idee,care e cauza) și părinții sunt rugați să contribuie (fondul școlii e cam 30€ de copil). Apoi din clasele 6-8 (nu e 5-8 ca la noi) MANUALELE SE CUMPĂRĂ! Așa că învațământul e gratuit doar 5 ani, apoi plătim cam tot... în Romania văd că totuși se păstrează anumite reguli de bun simț și cumpărați doar rechizitele... până nu vezi diferențele altui sistem, crezi că al tău e greșit și are probleme mari, dar la alții e mai rău...”

”Da, sunt de acord cu rechizitele pentru copilași dar cu minim de bun simț. Este normal să cumperi caiete, pixuri, penare, ghiozdane și așa mai departe, nu stau să enumăr tot. Dar serios? Mușama pentru bancă? Cărticică de povești? Săpun lichid? Rola de bucătărie? Scuzați-mă, dar școala ce oferă? 10 bănci și alea vai de capu` lor, toalete nedezinfectate... statul ce face, doarme? Au ajuns părinții să cumpere hârtie igienică și săpun, serios? Vorbiți de educație și cum că e pe primul loc, dar în schimb nu sunteți în stare să puneți hârtie și săpun la baie, dragii de voi, o fi prea scump….”

”Sunt În UK și anul acesta fetița a Început în clasa I. Singurul lucru pe care școala l-a cerut a fost uniforma și prezența la ore.”/ ”Și copiii mei tot în UK merg la școală cu sticla de apă, atat.”

”Dar ce ziceți de bani pentru cumpărarea unei imprimante?! Clasa 0 pregătitoare! Plus 2 caiete speciale 160 lei și restul până la 250 pentru imprimantă! Ce o să fie când se termina tonerul?!?! Alți bani desigur. Asta pe lângă rechizitele ce le am văzut și în postare!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel