Conducerea PSD Caraș Severin s-a întâlnit în secret, sâmbătă dimineața, într-o pensiune din localitatea Clocotici, aflată în zona montană a județului. Liderul organizației, Ion Mocioalcă, nu a reușit să convingă pesediștii să accepte liste comune cu PNL. Practic, a avut loc o revoltă a membrilor de partid împotriva conducerii filialei, căreia i se reproșează că acceptă o paritate de 1:1 în relația cu liberalii, care se află la jumătatea cotei pe care o are PSD în județ.
Unii dintre participanții la ”complot” ne-au asigurat că, indiferent de sancțiunile de la centru, organizația nu va ceda. Pesediștii ar accepta o candidatură comună doar pentru șefia Consiliului Județean, unde este nevoie de o concentrare a forțelor pentru a-l da jos pe eternul Sorin Frunzăverde, mai ales că acesta se află în picaj, împreună cu PDL. De asemenea, ar putea accepta liste comune la primăria municipiului Reșița, dar în restul localităților se va merge pe liste separate. Contactat telefonic, deputatul Ion Mocioalcă a refuzat să infirme sau să confirme existența unei revolte în organizația pe care o conduce, dar a recunoscut că o parte a conducerii s-a întâlnit în comuna Clocotici, în acest weekend. ”PSD și PNL acționează în cadrul unei uniuni politice care are ca scop îndepărtarea lui Traian Băsescu și a dezastrului numit PDL, atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare, asta e tot ce vă pot declara”, a spus Mocioalcă, vizibil deranjat că tensiunile din organizație au ajuns la urechile presei.
PSD Caraș Severin ar fi a doua organizație județeană care merge pe liste separate în alegeri, după ruptura din USL Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News