O mămică ce se afla la casa de marcat alături de fiul ei a stârnit o adevărată revoltă în supermarket.
O mămică a mers la cumpărături alături de partenerul și fiul său, însă când a ajuns la casa de marcat a iscat o adevărată revoltă în interiorul supermarketului, potrivit B1.
„Coada din spatele tău se întinde, iar oamenii se uită la tine, dar nu-ți pasă pentru că copilul tău învață și graba le provoacă copiilor mici anxietate”, a precizat mămica în descrierea videoclipului.
Mai exact, aceasta și-a pus copilul la treabă și i-a dat acestuia produsele, după scanare, pentru a le pune singur în coș. În acest fel, potrivit femeii, cel mic se învață încă din copilărie să devină parte la diferite activități și să ajute.
Totuși, modul în care mămica a ales să-și educe copilul a stârnit o revoltă în supermarket, iar ceilalți oameni care așteptau la coadă la casa de marcat s-au enervat din cauza faptului că toată activitatea a decurs mult mai greu.
La comentariile videoclipului postat pe TikTok, oamenii s-au împărțit de asemenea în două tabere - cei care au fost de acord cu gestul mamei și au felicitat-o și cei care i-au reproșat că această activitate nu ar trebui să fie destinată pentru cei mici.
Redăm mai jos câteva din comentarii:
- „A fi plin de considerație față de ceilalți este o altă lecție importantă pentru copiii noștri”, a scris un utilizator. Altcineva i-a răspuns: „La fel de importantă este și răbdarea”.
- „De aceea există jucării de dezvoltare pe care le pot folosi acasă fără a fi nepoliticoși față de alții”, a scris un alt utilizator TikTok.
- „Mereu mi-a plăcut zicala ‘străinii nu ar trebui să fie nevoiți să-ți educe copilul împreună cu tine’”, a scris un alt internaut.
- „De obicei sunt disponibile mai multe case de marcat automate, nu ești cauza întregii cozi așa că nu văd o problemă”, a scris o altă persoană.
Foarte mulți utilizatori însă au apreciat gestul femeii de a-i da sarcini fiului său în magazin:
- „Mă grăbesc tot timpul și îi spun fiicei mele ‘hai, fii rapidă’, dar nu, ai dreptate! De acum o să fac oamenii să aștepte. Ea are doar o copilărie”, a precizat un internaut.
- „Micuțul pare atât de fericit să ajute. Faci totul corect!”, a scris altcineva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News