Partidul Naţional Liberal este criticat de toată lumea, de la politicieni, la analişti sau chiar jurnalişti. Reţelele sociale au fost inundate de mesaje anti PNL, după ce premierul desemnat Florin Cîţu şi-a depus mandatul.
Publicitate
"Îmi vine să vomit. Într-o perioadă în care România are probleme ceva mai mari decât profitul băncilor și al celorlalți prieteni care așteaptă liberalii la putere, cîțu își justifică retragerea astfel "Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru." Deci, pentru gașca lor, asta era problema, succesul în alegerile care vin. Pentru atingerea acestui deziderat, până și coronavirusul o să ne lase în pace.
Nu știu, zău, dacă serviciile chiar au atâția bani încât să-i convingă pe propagandiști să scoată ceva pozitiv din această mizerie electorală iresponsabilă revărsată de Iohannis și ai lui peste țară.", a scris Radu Herjeu pe Facebook.
"Băi, peneliștilor, încetați să vă bateți joc de noi! Nu suntem fraierii voștri, chiar dacă mulți dintre noi tac. Le e rușine că v-au votat. I-ați păcălit cu limba voastră de șarpe. Azi am înțeles tot, cu toții. Nu mai ieșiți cu declarații că sunteți responsabili și că puteți. Sunteți praf! Și asta n-ar fi nimic, dar iresponsabilitatea voastră ne face praf și pe noi. Schimbați discursul! Ori sunteți prea proști ca să puteți? Să vă fie rușine, băi! N-ați învățat nimic de la Coposu și Cunescu.", a scris Narcisa Iorga pe pagina sa.
"Pot să vă spun cu certitudine că Guvernul ar fi primit suficiente voturi pentru a fi investit. Din păcate, Cîțu s-a comportat ca o slugă.", a transmis purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian.
"Cea mai neverosimilă situație cu care mă întâlnesc de 30 de ani. Este literalmente o desconsiderare a instituției Parlamentului, este o bătaie de joc la adresa Parlamentului, dar, până la urmă, ce este mai grav este că e o bătaie de joc la adresa tuturor românilor. Asistăm la o mascaradă fără de sfârșit. Premierul desemnat a făcut un fel de simulare de consultări, miniștrii au venit în Parlament, comisiile s-au reunit, au fost audiați miniștrii, și, în momentul în care trebuia să vină la votul de învestire dă bir cu fugiții.
Este un comportament iresponsabil. Spuneam că este o bătatie de joc, este un fel de golănie. Este similar cu jocul alba-neagra pe care îl vedem practicat în anumite locuri. Nu există așa ceva cred că în întreaga lume. E o RUȘINE pentru PNL! E o RUȘINE pentru Iohannis că face astfel de desemnări în bătaie de joc, cu iresponsabilitate, mai ales în această perioadă de criză.
Le cer să se trezească! Nu suntem bătaia de joc a lor și nu se poate ca o țară întreagă să fie ținută la cheremul unor iresponsabili! Președintele acționează iresponsabil, Orban la fel. E momentul să vină cu picioarele pe pământ, mai ales când suntem confruntați cu această criză uriașă care vedeți cât de repede se extinde, vedeți ce măsuri excepționale se iau în întreaga lume, care merg până la închiderea granițelor și noi ne jucăm de-a desemnarea prim-ministrului, care dă bir cu fugiții în ultima clipă.
Eu sunt atât de indignat, pentru că nu mi-am imaginat vreodată că vom ajunge să ne comportăm așa. Nici în republicile bananiere nu se întâmplă aceste lucruri.", a transmis şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
"Senin şi încântat de el de el, Forin Cîțu ne-a anunțat că nu mai vrea să fie premier. Adică, tot ce a făcut până acum a fost la mişto. Se retrage, zice, "cu responsabilitate, transparență și profesionalism". A uitat "cinism" şi "în bătaie de joc" la adresa noastră, oameni naivi şi îngrijorați, care am crezut că astea nu sunt vremuri de mişto-uri.", a transmis europarlamentarul Carmen Avram.
La polul opus se situează preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, care pare mulţumit de retragerea lui Florin Cîţu, deşi îl acuză pe acesta de cinism.
"Un guvern condus de Florin Cîțu ar fi fost un lucru rău pentru România! Am spus asta de la început. Dezastrului economic, produs de acesta din funcția de ministru de Finanțe, i-ar fi urmat un dezastru în sănătate.
Retragerea lui Cîțu este, însă, un gest de un cinism grosolan. PNL a demonstrat că este mai importantă reglarea de conturi în partid decât siguranța și sănătatea românilor. Și, dacă se poate ceva mai grav decât atât, este că până și acum PNL continuă să vorbească doar de alegeri și funcții.
Repet, românii au nevoie de o persoană capabilă să inspire în primul rând încredere și care să gestioneze corect situația în care ne aflăm. PSD este pregătit să facă audieri cât mai rapide (inclusiv sâmbătă și duminică) pentru a avea un guvern funcțional.", a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.
"Deci nu îşi asumă nici să gestioneze criza coronavirus şi nici să sprijine economia în aceste timpuri deosebit de dificile!
În aceste conditii, să te joci în continuare cu soarta românilor o consider pur şi simplu o bătaie de joc! Oamenii asteptau instalarea unui guvern cu puteri depline, măsuri ferme şi clare pentru limitarea efectelor sociale şi economice ale epidemiei.
Acestea sunt lucrurile fantastice despre care vi s-a vorbit. Doar gargară şi fugă! După ce a băgat ţara în gard, fuge!
Românii trebuie să ştie!", a scris Adrian Câciu pe Facebook.
""ESTE NEVOIE SĂ MOARĂ OAMENI CA SĂ AVEM UN GUVERN" ???
Deşi sunt ( şi rămân ) un adversar al PNL - azi eram decis să îmi calc pe inimă şi să votez pentru Guvernul "Cîţu" / Aș fi făcut asta pentru a-i ajuta să implementeze măsuri de urgență ca să depășim criza de coronavirus, criza economică şi de încredere!
Văzând ce au făcut azi PNL, Orban şi Cîţu este evident că sunt total incapabili să aibă grijă de România şi de români!", a scris şi Victor Ponta.
"Este o manevră absolut stupidă, din care PNL nu are nimic de câştigat. Doar faptul că dl Orban rămâne premier, dar se ştia oricum că are o înţelegere cu PSD să rămână premier, interimar sau nu. Oricum nu contează cum, pentru că era premier şi umbla cu banii. Nu ştim toate dedesubturile, dar este evident că acum se punea problema învestirii unui Guvern plin. Asta voiau românii, nu conta cine era premier. Pentru PNL, indiscutabil, chestiunea asta va fi extrem de păguboasă.", a transmis sociologul Alfred Bulai în exclusivitate pentru DC NEWS.
VEZI ŞI Cîțu s-a RETRAS. Bulai: Dacă o făcea PSD, era SFÂȘIAT. Iohannis a avut o SURPRIZĂ
"S-a putut observa că, de când a fost desemnat premier, Florin Cîțu n-a făcut nici o declarație din noua lui poziție pentru a nu atenta la autoritatea lui Ludovic Orban. El trebuia să țină locul de premier numai că astăzi, în Parlament, partidele s-au mobilizat pentru a vota guvernul, răspunzând astfel cererii de pe agenda publică (coronavirusul). Practic, exista majoritate, iar Guvernul putea fi numit, ceea ce însemna că Orban, care e șeful PNL, s-ar fi întors la partid. Știu, parlamentarii nu vor anticipate. Agenda lor s-a cuplat însă cu agenda publică, în timp ce liberalii, singurii care mai voiau anticipate, au rămas descoperiți. Retragerea de astăzi a lui Cîțu e o greșeală, în sensul că inițiativa de retragere nu i-a aparținut lui Cîțu, ci el a fost pus, împreună cu liberalii, în fața unei majorități parlamentare de care nu aveau nevoie. Aceasta arată că ei nu au urmat agenda publică, potrivit căreia criza coronavirusului e prioritatea, ci au mers până în ultimul moment cu tema anticipatelor. A merge împotriva agendei publice e o greșeală mare, care se plătește, în mod normal. Eu sunt totuși sceptic. Venim după zece coronavirusuri politice și nu s-a întâmplat nimic. De ce s-ar întâmpla acum?", a transmis şi scriitorul şi jurnalistul Arthur Suciu.
"Mi se pare o iresponsabilitate enormă această retragere voită sau mai puțin voită a lui Florin Cîțu. Sincer, România de astăzi NU are absolut deloc nevoie de o perpetuare a acestei crizei politice. România nu poate continua cu un guvern interimar zilele acestea. Criza Coronavirus (COVID-19) este mult mai importantă decât tot acest joc politic mizer. Avem nevoie de RESPONSABILITATE.
Rușine PNL!", a transmis Viorel Tamba, candidatul USR la primăria oraşului Comăneşti. Acelaşi lucru l-a transmis şi preşedintele USR Sebiş (jud. Arad), Daniel Ioan Ţole.
"Astăzi am văzut niște lideri politici mici, meschini. România aștepta un Guvern învestit, iar PNL și-a bătut joc de cetățeni.
Românii sunt disperați, caută soluții pentru a-și îngriji mai bine părinții, iar PNL a decis să prelungească criza politică. Este o situație ridicolă. PNL a făcut un blat ordinar!", a scris şi liderul USR, Dan Barna. Acesta a mai făcut o postare ulterioară, în care a scris doar "Ruşine, PNL!".
"Pe cine ajută în contextul ăsta şi haosul politic? Florin Cîţu şi-a depus mandatul. Cu mai puţin de o oră înainte ca guvernul să fie votat", a scris ionela Arcanu, jurnalist la Realitatea Plus.
"Votează-mă că te cîţ, nu mă mai vota, că nu te mai cîţ #romanianpolitics", a scris şi Radu Tudor.
"Ceva mai penibil de atât nu am văzut în cei opt ani de când sunt jurnalist acreditat pe Parlament. Cu 20 de minute înainte de vot, premierul desemnat anunţă că se retrage. Decizia luată după ce au aflat liberalii că UDMR şi mai mulți parlamentari de la PSD vor vota Guvernul Cîţu. Şi-au dat seama că va trece și ei voiau ca Guvernul lor să pice, dar cu mâna altora. #PeNeLibil", a scris şi Mădălina Mihalache, de la Antena 3.
"Al doilea premier propus de Klaus Iohannis care îşi depune mandatul. Asta după ce liberalii au provocat căderea propriului guvern. În plină criză de coronavirus. În ce lume trăim? De ce se întâmplă asta? Urmeaza iar consultări, iar audieri, iar şedinţe, iar negocieri... Ce e asta??", a întrebat Ana Maria Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu