Flaviu Predescu a subliniat, într-un articol scris pentru DCNews, schimbarea pe care o aduce Uber României, forțând companiile de taxi să se reformeze. În caz contrar, vor ajunge să concureze cu Uber și chiar să intre în faliment.
Iată analiza scrisă de Flaviu Predescu:
Oricât ai căuta în România, dar mai ales în București, rar cred că există o breaslă care s-o întreacă în capital negativ pe cea a taximetriștilor. Părerile oamenilor sunt grăitoare: „taximetriștii înjură, înșală prin metode specifice, vorbesc la telefon, conduc agresiv, te fac să te simți prost când distanța pe care vrei s-o parcurgi nu este mare, așteaptă ciubuc, aplică regula rotunjirii doar în favoarea lor, nu îți mai dau lucrurile pe care le uiți în automobil, nu vin la curse care nu le convin (deși sunt în timpul serviciului), uneori conduc riscant, nu poartă centură, nu dau bon etc.
Toate aceste păreri fac parte din literatura clientului de taxi din București, care de ceva timp au ales să circule cu Uber. Aplicația, de origine americană, se pare că s-a adaptat și funcționează perfect la București. Aici, mai mult ca oriunde, ea prinde aderență în primul rând pe fondul reputației proaste și a calității umane slabe, pe care o au mulți dintre cei care fac taximetrie.
Ce este de fapt Uber? În primul rând care sunt pașii care trebuie făcuți pentru a deveni client? Mai întâi, viitorul client descarcă aplicația, se înregistrează ca utilizator, își introduce datele cardului bancar (pentru că orice tranzacție se desfășoară astfel, neexistând bani cash sau ciubucuri între șoferul-partener și client). Tarifele sunt similare cu ale companiilor de taxi, iar mașinile aparțin proprietarilor, fiind din acest punct de vedere net superioare mașinilor de firmă, care sunt uzate excesiv.
Apoi că GPS-ul este tatăl și mama utilizatorilor de Uber dar și a șoferilor parteneri. Clientul deschide aplicația și este automat localizat. Solicită o comandă, care merge direct la cel mai apropiat șofer partener din punct de vedere geografic. Nu există alte criterii, cum ar fi cele preferențiale sau alte tertipuri de a ocoli un șofer. Condiția este doar ca acel șofer, cel mai apropiat, să fie online și să accepte cursa. În momentul în care primește alerta pe telefon sau tabletă (depinde pe ce și-a instalat aplicația) vede pe ecran adresa la care trebuie să ajungă și numărul estimativ de minute, în funcție de traficul existent (cea mai utilizată aplicație de șoferii-parteneri Uber este Waze).
Odată acceptată comanda, urmând săgeata GPS-ului, șoferul pleacă spre adresa care i-a fost indicată, respectând traseul indicat. Pe parcurs, în raport cu traficul sau alți factori, chiar și firești erori umane de abatere de la traseu, numărul de minute se reactualizează. Tot parcursul șoferului înspre client, poate fi urmărit și de către client, pe smartphone-ul său. În caz că una din părți se răzgândește, poate renunța la cursă (fapt mai rar întâlnit sau doar în condiții speciale). Dacă un client se răzgândește și anulează după ce șoferul a plecat spre el, este penalizat cu 5 lei, care i se extrag de pe card.
De asemenea, odată ajuns la client, șoferul-partener întreabă dacă numele persoanei întâlnite corespunde cu cel pe care el îl are afișat pe ecran. După confirmarea clientului, șoferul-partener apasă butonul ”Pornește călătoria", din acel moment clientul este taxat cu 1.3 lei per km sau 1.6 dacă tariful este Dinamic, în funcție de orele de vârf, când aglomerația este mare, dar numai după ce clientul este anunțat despre regimul tarifului. La finalul călătoriei, atât clientul, cât și șoferul se evaluează reciproc cu un calificativ de la una la cinci stele, în funcție de mai mulți factori care sunt indicați. Abia coboară din mașină, că pe adresa de email a clientului sosește factura pentru călătoria efectuată. Aceasta conține toate detaliile călătoriei, tariful, ora de plecare, ora de sosire, numele șoferului, numărul de km parcurși, suma totală etc. Spre exemplu, o călătorie cu Uber-ul de la Uniriil la Victoriei, costă undeva la 9-10 lei.
De ce ar fi ilegală activitatea Uber? Taximetriștii reclamă lipsa licenței transportului de persoane, dar aceasta este o problemă falsă, legislația neîmpiedicând sistemul de transport de tip Uber. Acest sistem a creat un confort neașteptat persoanelor care au nevoie de astfel de servicii. Dar, înainte de orice, marea și cea mai importantă problemă pe care o rezolvă aplicația este că atât cei care sunt clienți, cât și cei care prestează serviciul, se bucură în cea mai mare parte de respect reciproc. Respectul și buna cuviință nu sunt excepții, ca în cazul relației cu taximetriștii.
Analizând bine fenomenul, am tras o singură concluzie – pentru a putea funcționa, în orice domeniu, ne trebuie reguli simple și clare, care să aibă instrumente de verificare fezabile. Din păcate, în toate discuțiile avute n-am auzit nicio singură părere favorabilă la adresa celor care efectuează servicii de taximetrie. Nu că prin asta s-ar fi făcut primăvară pentru taximetriști, dar cred că o dată cu aplicațiile de acest tip, veniturile celor necuviincioși cu clienții, se vor reduce substanțial – probabil până la faliment.
Chestionând și un taximetrist ce părere are despre fenomenul Uber, acesta a spus: ”vrem să-i depistăm și să le dăm foc la mașini!”. Țara și anul? România lui 2016.
Ceea ce trebuie să rețină oamenii, faptul că Uber-ul este un serviciu 100% fiscalizat, mult mai confortabil mintal decât cel oferit de taxi și în primul rând mult mai corect. Ce trebuie să înțeleagă proprietarii de firme de taximetrie? Că fără o reformă clară și reguli de personal, vor ajunge concurenți direct cu Uber, iar acest lucru îi va falimenta. Deocamdată Uber nu face concurență firmelor de taxi, ci se constituie, se auto-creează generat de efectul anti-taximetrist, de către cei din generația mai tânără. La rândul său, Uber trebuie să înțeleagă că va trebui să-i recompenseze și să-i stimuleze pe șoferii-parteneri care își fac treaba cu brio, pentru a-i putea păstra. Monitorizările celor de la Uber sunt aproape perfecte, mergând până la evaluarea frânărilor și accelerărilor pe care le-a făcut un șofer pe parcursul unei zile.
Rămâne memorabilă afirmația unui client Uber, avută pe parcursul unei călătorii: ”nu ieșitul în stradă înseamnă, musai, revoluție, ci lucruri similare acestei aplicații, care ne fac aproape instantaneu să ne despărțim de ciubucuri și proaste obiceiuri!.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News