Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat, miercuri, dacă diagnosticul la distanță reprezintă o preocupare a medicilor de familie, dar și dacă vor continua eforturile de dezvoltare a telemedicinei.
„Vor continua, acesta este trendul general”, a spus ministrul Alexandru Rafila. „Nu se referă doar la gestionarea unor situații de criză, cum este pandemia. În mod evident, dezvoltarea serviciilor de telemedicină răspunde și unei necesități. Vedeți că avem o criză de personal specializat în sănătate. Pentru anumite tipuri de patologii, consultațiile prin intermediul telemedicinei, dar și alte aplicații care, de exemplu, monitorizează starea de sănătate a pacientului sunt utile și trebuie să intre în rutina practicii medicale, fie că discutăm de medicină de cabinet, fie că discutăm de alte tipuri de asistență medicală ambulatorie”, a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
„Pe de altă parte, acest lucru nu înseamnă că renunțăm în vreun fel la interacțiunea medic - pacient. Dacă este utilizat excesiv, este un demers care nu este folosit corect”, a subliniat Alenxadru Rafila, adăugând că „trebuie să combinăm cele două posibilități și să ne adaptăm în funcție de context”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID”, eveniment organizat de DCMediaGroup, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness.ro, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.
Telemedicina reprezintă furnizarea de la distanță a serviciilor de asistență medicală, bazată pe utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor, în situații în care cadrul medical și pacientul se află în locații diferite. Cu ajutorul tehnologiilor moderne de comunicație, medicii pot consulta, trata și monitoriza pacienți aflați la distanță, fără a fi compromise standardele asistenței medicale. Astfel telemedicina înlesnește accesul la tratament specializat în zone unde nu există suficienți specialiști sau unde accesul la serviciile medicale se face cu dificultate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu