Revoluție sau război civil? Cornel Mihalache vrea scuze de la Adrian Niculescu

revolutie
revolutie

Cornel Mihalache îi dă replica istoricului Adrian Niculescu, care a avansat ipoteza potrivit căreia campania de presă privind Revoluția din decembrie face jocurile PDL, atacându-l pe Ion Iliescu. De asemenea, Niculescu remarcase că unele articole de presă sunt favorabile fostei Securități, fie prin conținut, fie prin concluziile implicite.

Prezentăm în continuare Dreptul la replică al regizorului Cornel Mihalache, cu mențiunea că textul publicat în DeCe News a fost clar și nu se pretează la interpretări. Cornel Mihalache era nominalizat de istoricul Adrian Niculescu drept  ”om de presă”, categorie distinctă de cea a ”elementelor fostei Securități”.

”Domnule Adrian Niculescu,

Vă rog să demonstrați apartenența mea la fosta Securitate, așa cum reiese din fraza scrisă de dumneavoastră: ”Pornită de Ion Cristoiu și preluată Grigore Cartianu, ”contra-revoluția” a atras elemente ale fostei Securități, oameni de presă, cum se prezintă Cornel Mihalache, de la EvZ…”. În caz contrar, aștept scuzele dumneavoastră.

Am sentimentul unui atac concentric, orchestrat și bine pus la punct, de tip contra-revoluționar, aș putea spune,  împotriva ideii de revoluție. S-au lansat, de fapt s-au relansat, sintagme gen loviluție, lovitură de stat, ba chiar război civil. Cristoiu îi spunea, în 1992, bulibășeală. Extrem de murdar, incalificabil este să spui că a fost război civil, ceea ce presupune două tabere. Adică jumătate din populație a fost de partea lui Ceaușescu, ceea ce este aberant.”, scrieți dumneavoastră. Și susțineți public, într-o emisiune la Antena 3, că sintagma război civil este incalificabilă.

Cum numiți utilizarea a peste 12 milioane de cartușe 7,62mm în perioada 16-29 decembrie 1989, care a avut ca rezultat peste 1200 de morți și peste 4000 de răniți prin împușcare? Artificii de Revelion sau dopuri de șampanie în cinstea victoriei revoluției?

”Cinci zile de război civil murdar, cu lupte de stradă cu tancuri, cu cadavre furate din spitalul județean…”, am scris eu. Ce a fost acolo la Timișoara, o defilare cu motorizate?

”Războiul civil de la TVR”, scriu eu. Sunt peste 100 de morți în jurul Televiziunii, domnule Niculescu, mai mulți decât la Timișoara în primele cinci zile ale revoluției!

Este uimitor cum un istoric cu doctorat poate folosi sintagma ”denigrarea revoluției”. Revoluția este o categorie istorică, la fel cu războiul civil, demonstrația, contra-revoluția, contra-demonstrația, lovitura de stat. Cum să denigrezi o contra-demonstrație? Cum să denigrezi o lovitură de stat? Cum să denigrezi o revoluție? Dumneavoastră credeți, ca și activiștii de partid despre revoluția de eliberare socială etc din august 1944, că Revoluția este o femeie, o personificați, îi dați o imagine idilică, ca Revoluția domnului Mircea Cărtărescu din ”Orbitor”, femeia înaltă de zece metri, care unduiește cu poporul în spate pe Calea Victoriei până în Piața Palatului, și când ajunge la CC își așează sânii plini de bunătăți pe buza balconului, ca vorbitorii să poată suge din sfârcuri indemnizațiile reparatorii și loturile de la Snagov.

Mai nou, un domn numit Cornel Mihalache oferă, de o săptămână, articole uriașe în Evenimentul Zilei. Nu-l știam, nu știu ce operă istorică a scris, aud că se legitimează ca om de presă!”, mă atacați dumneavoastră.

Domnule Niculescu, îmi pare rău că Evenimentul zilei nu v-a invitat în locul meu să scrieți articole uriașe. Nici măcar nu le-ați lecturat, domnule lector. Opera mea istorică sunt niște filme documentare, domnule lector. Și 22 de ani de întrebări și de răspunsuri. Și sper să nu am nevoie vreodată de acordul dumneavoastră (Doamne ferește!) și de al Institutului Revoluției (Doamne ferește – sintagmă tăiată de către Siviu Brucan…) din al cărui Consiliu Știintific faceți parte, (mai nou, de unde și partizanatul brusc de care dați dovadă), să-mi spun părerea despre ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.

Iar dacă dumneavoastră faceți parte dintre șobolanii fostei armate care a călcat cu șenilele tancurilor români, în interiorul țării, este treaba dumneavoastră. Dumnezeu să vă judece.

Cum amestecați dumneavoastră ”neproductivul adevăr despre revoluție” cu Tratatul de la Varșovia și Nato și UE, ați dat un început bun Anului Caragiale. Vă doresc să învățați Revoluția Română de la colegul dumneavoastră de institut, revoluționarul Emil Cico Dumitrescu.

Și dați-i copilului dumneavoastră și câte o portocală sau o mandarină, chiar dacă urâți culorile. Ele nu au nicio vină.

A bon…, salut!

Cornel Mihalache”

Citește și:

Cartianu face jocurile Puterii și ale Securității, susține istoricul Adrian Niculescu

Iliescu: Mărieș e un impostor, el nu a fost la Intercontinental pe 21 decembrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel