Aproximativ 50 de revoluţionari care au participat, duminică, la o şedinţă festivă la Consiliul Local Timişoara, pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989, au cerut demisia premierului Victor Ponta, fiind nemulţumiţi că nu le-au fost reîntregite indemnizaţiile.
Liderii revoluţionarilor, care au luat cuvântul în plenul şedinţei festive de comemorare a victimelor Revoluţiei Române din 1989, de la Timişoara, au cerut autorităţilor locale, primarului Nicolae Robu şi prefectului Eugen Dogariu, prezenţi în sală, să oprească "politica de exterminare a revoluţionarilor". Aceştia au cerut să fie excluşi acei "revoluţionari falşi", iar indemnizaţiile primite de cei rămaşi pe liste să fie reîntregite, scrie Mediafax.
"Noi nu am cerut această lege, dar ştiţi cum e, dacă dai unui copil o jucărie, e mai greu să o iei după aia. Oamenii şi-au făcut planuri, iar acum sunt exterminaţi (…) Măi, Victoraş - iepuraş, ai grijă ce faci", a cerut unul dintre liderii revoluţionarilor, Tudorin Burlacu.
"Domnul Ponta, primul-ministru, a uitat un lucru, iarna cad două lucruri: zăpada şi Guvernul", a spus un alt lider al revoluţionarilor, în timp ce revoluţionarii aflaţi în sală au strigat "Demisia!".
Manifestările dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara vor continua, duminică, la ora 19.30, când pe treptele Catedralei Mitropolitane vor fi aprinse candele în memoria victimelor Revoluţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News