Proiectul de lege privind repatrierea rezervei de aur a României, care este în prezent în Marea Britanie, a fost votat în Camera Deputaților.
Proiectul de lege privind repatrierea rezervei de aur, care este în prezent în Marea Britanie, a fost votat astăzi în Camera Deputaților. Acesta a fost iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae. Decizia a fost luată cu 165 de voturi favorabile, 90 împotrivă şi trei abţineri.
Deputatul PNL Pavel Popescu a anunţat că liberalii vor contesta acest proiect la CCR, iar liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a precizat, la dezbateri, că deputaţi Uniunii votează împotrivă.
Potrivit proiectului de lege, 'Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv' din mai multe elemente, între care aur deţinut în tezaur în ţară. Textul propune ca BNR să urmărească menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.
'Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei', mai cuprinde proiectul.
Iniţiativa stipulează că, 'din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice'. 'Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă', mai prevede acest proiect.
Potrivit Băncii Naționale a României, la 31 martie 2019, rezerva de aur a României se menține la 103,7 tone, iar valoarea acesteia, în condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, se ridică la 3,835 miliarde de euro.
În total, rezervele internaționale ale României, care înseamnă atât valutele, cât și aurul, se ridică la aproape 36,4 miliarde de euro.
VEZI ȘI REZERVA DE AUR PROIECT PSD AVIZ FAVORABIL ÎN COMISIA JURIDICĂ A CAMEREI DEPUTAȚILOR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News