Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" prin care Administraţia RBDD se va afla în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, la care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 5 iunie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda. "Autoritatea centrală pentru protecţia mediului va asigura prin ordin de ministru cooperarea dintre Administraţia Rezervaţiei şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi cu Agenţia Naţională pentru Ariile Naturale Protejate prin care să se asigure coordonarea Administraţiei Rezervaţiei ca administrator de arie naturală protejată şi ca autoritate de mediu în perimetrul rezervaţiei", se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD, PNL, PMP, ALDE şi UDMR.
Cresc amenzile pentru braconaj și poluare
Potrivit expunerii de motive a proiectului, o analiză a modului în care se desfăşoară în prezent managementul rezervaţiei constată o serie de neajunsuri care pun în pericol succesul implementării conceptului de rezervaţie a biosferei. Iniţiatorii atrag atenţia că un nivel alarmant al braconajului şi dezvoltarea exagerată a pieţei negre a peştelui, creşterea numărului vizitatorilor şi a numărului ambarcaţiunilor cu motoare puternice în zone nepermise în lipsa unui cadru legal coerent impun actualizarea sancţiunilor şi uniformizarea tratamentului sancţionator în privinţa protecţiei mediului.
Proiectul de act normativ clarifică unele prevederi privind accesul în RBDD pe traseele de vizitare aprobate, administrarea terenurilor amenajate pentru agricultură şi acvacultură de către autorităţile locale din perimetrul RBDD, înfiinţarea Centrului internaţional de instruite şi perfecţionare în domeniul zonelor umede şi al ariilor naturale protejate de la Uzlina, actualizarea limitelor amenzilor contravenţionale şi trecerea unor fapte cu un grad sporit de pericol social, reţinute drept contravenţii, în sfera infracţiunilor. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News