Rezerve de lux la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Vezi cât costă o noapte de spitalizare

spital Tg
spital Tg

Miercuri au fost inaugurate cele două rezerve de lux ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Conform publicaţiei Gazeta de Sud, o noapte de cazare costă 100 de lei, dar vor plăti doar părinţii.

Autor: Adi Stroescu

spital TgCele două saloane de lux au fost inaugurate în prezenţa autorităţilor şi a sponsorilor care au făcut posibilă amenajarea lor. Dotarea acestora cu mobilier şi aparatură electrică s-a făcut din sponsorizări. Pe lângă aceste rezerve, Spitalul Judeţean Târgu Jiu va mai realiza astfel de saloane de lux la toate secţiile.

„Condiţiile de tip hotelier sunt mult mai bune în aceste saloane, iar dacă pacientul nu va dori să fie internat într-un salon cu cinci sau mai multe paturi, va putea alege, contra cost, această rezervă“, a spus medicul Elena Popescu, şefa Secţiei pediatrie.

„Obiectele din rezerve au fost luate prin sponsorizări, pe unele le aveam deja. Aşa este în toate spitalele din Europa şi este normal ca, dacă pacientul vrea să aibă condiţii mai bune, să i se ofere. Condiţiile hoteliere sunt foarte bune: televizor, frigider, grup sanitar propriu“, a afirmat doctorul Vasile Stănculete, managerul unităţii medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel