Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectul iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate.
"Se păstrează intenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile în sensul în care, însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de Banca Naţională a României, am păstrat intenţia iniţială a proiectului aceea de a constitui rezerva de aur de către BNR şi administrată de către BNR doar pe teritoriul României, respectiv în tezaur în ţară. De asemenea, de informare de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice", a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, pentru Agerpres.
El a spus că a renunţat la propunerea iniţială potrivit căreia BNR poate să depoziteze aur în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei.
"În esenţă, nimic special, am renunţat la acea propunere iniţială care spunea că BNR poate să depoziteze aurul în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei de aur şi exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Pentru că, pe de o parte, există suspiciunea unei tangenţe a zonei de administrare, care revine exclusiv BNR şi ar putea să ducă la discuţii inutile legate de valoarea la care se raportează aceşti 5%, întrucât totalul rezervei de aur, fiind constituit de BNR, bineînţeles că BNR ar putea să modifice în mod constant valoarea totală şi implicit cota de 5%", a explicat Nicolae.
Proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor urmează să întocmească raportul la acest proiect, care va intra în dezbaterea plenului - for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu