Rezidenții, către Ministerul Sănătății: VREM să dăm examenul în 2020!

Rezidențiat
Rezidențiat

Medicii rezidenți au transmis o solicitare către Ministerul Sănătății.

Ei vor să dea online examenul de specialitate.

”Solicităm Ministerului Sănătății să găsească o soluție nediscriminatorie pentru cei 700 de medici rezidenți care s-au înscris în sesiunea 19 martie 2020, în vederea susținerii examenului de specialitate.

Acești medici au perioada de rezidențiat terminată, dar la acest moment nu au decât perspectiva șomajului, o situație inacceptabilă în condițiile în care, pe de o parte, au familii de întreținut iar, pe de altă parte, se vorbește despre o criză de medici.

Cerem ca soluția organizării examenului online, aplicată în alte țări din Uniunea Europeană (de ex.Germania), pe care le considerăm a fi un model pentru noi, să fie aplicată și în România.

Organizarea peste 6 luni a acestui examen nu este o soluție menită a susține interesul legitim al acestor 700 de medici rezidenți, care au dreptul la exercitarea profesiei pentru care au depus atâtea eforturi si, cu atât mai putin, interesul statului român de a-si valorifica, in slujba pacientilor, investițiile făcute în pregătirea acestor oameni”, se arată în textul petiției numită ”PETIȚIE PENTRU ORGANIZAREA EXAMENULUI ONLINE PENTRU CEI 700 DE MEDICI REZIDENȚI CARE NU AU SUSȚINUT EXAMENUL DE SPECIALITATE DIN SESIUNEA 19.03 2020”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel