Premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis sâmbătă primele represalii împotriva unor state membre nepermanente ale Consiliului de Securitate al ONU, în urma rezoluției prin care acest organism a cerut oprirea colonizării în Cisiordania.
Publicitate
Astfel, Israelul și-a rechemat 'pentru consultări' ambasadorii din Noua Zeelandă și Senegal și a revocat invitația adresată ministrului de externe senegalez pentru o vizită în Israel. Conform unor surse din cadrul executivului israelian, premierul Netanyahu a dispus de asemenea suspendarea ajutorului economic acordat acestui stat african.
Noua Zeelandă și Senegal au votat în favoarea rezoluției alături de toți ceilalți 8 membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu doi dintre acești membri Israelul nu are relații diplomatice, respectiv Malaezia și Venezuela, scrie Agerpres.
Dintre cei 5 membri permanenți (SUA, Rusia, Franța, Marea Britanie și China), SUA s-au abținut, iar celelalte voturi au fost de asemenea în favoarea rezoluției, care a fost astfel adoptată datorită abținerii americane. Ultima dată când Washingtonul nu și-a exercitat în Consiliul de Securitate dreptul de veto în cazul unei rezoluții împotriva Israelului a fost în anul 1981, atunci în contextul conflictului arabo-israelian.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu