Rezultat alegeri locale 2020! Bolojan a dat LOVITURA și la Consiliul Județean. Scor URIAȘ

Ilie Bolojan
Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a dat lovitura în județul Bihor. 

UPDATE: După numărătoarea paralelă a PNL și centralizarea voturilor din 140 de secții, din totalul de 145 din municipiul Oradea, Ilie Bolojan a obţinut 74,34% din voturi. Situaţia arată astfel, în acest moment: Ilie Bolojan (PNL) - 74,34%, Szabo Jozsef (UDMR) - 10,56%, Ioan Mang (PSD) - 6,82%, Szilagyi Zsolt (PPMT) - 3,41%, Simona Bişboacă (USR PLUS) - 2,23%, Traian Bodea (PRO România) - 1,34%, Ciprian Blejan (ALDE) - 0,74% şi Andrei Amariţei (PMP) - 0,55%, conform Agerpres. 

La Consiliul local Oradea, după centralizarea a 140 de secţii, Florin Birta, candidatul PNL la Primărie, a obţinut 70,27% dintre voturile orădenilor, urmat de Cseke Attila (UDMR), cu 11,36%, Emilian Pavel 7,71%.

De asemenea, lista de consilieri locali propusă de PNL a obţinut 65,3% din sufragii, urmat de UDMR cu 11,4%, PSD -8,87%, USR PLUS - 3.93%, PPMT - 3,73%, POL - 1,84%, Pro România - 1,71%, UDSCR -1.08%, ALDE - 1,07%, iar PMP - 1.05% din voturile valabil exprimate. 

Știrea inițială

Candidatul PNL Ilie Bolojan are 69,35% din voturile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, iar PNL - 64,37% din voturile pentru consilierii judeţeni, arată rezultatele parţiale ale alegerilor locale publicate de Biroul Electoral Central, conform Agerpres. 

Procentele reflectă voturile după numărarea a 12% din totalul cele 655 de secţii de vot din Bihor. Principalul său contracandidat, Ioan Mang (PSD), a obţinut doar 12,87% dintre voturi.

Potrivit aceleaşi surse, lista PNL pentru Consiliul Judeţean a întrunit 64,37% din voturile bihorenilor, pe locul secund urmând PSD cu 13,62%, apoi UDMR cu 12,46%, respectiv alianţa USR PLUS cu 2,46%.

La Consiliul Local Oradea, după numărarea a 96 de secţii din cele 145 de secţii, lista PNL a adunat 65% din voturi, urmată de UDMR, cu 11%, PSD - 8%, USR - 3%.

În Bihor, numărul total al votanţilor a fost de 263.028, alegători înscrişi pe liste permanente - 501.705, prezenţa la urne fiind în procent de 52,23%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel