Rezultate alegeri parțiale. Cum explică Bulai și Pieleanu surpriza de la locale

Alegerile locale parțiale desfășurate duminică în România au adus o surpriză și trei confirmări ale scenariilor derulate de politologi.

Alegeri prezidentiale 2024

Surpriza alegerilor locale parțiale s-a înregistrat la Târg-Jiu, oraș condus de PSD în ultimii 17 ani. Absenteismul și rezultatul slab al USR erau așteptate de analiștii politici.

”Rezultatele obținute de PSD par sub așteptări, consideră sociologul Marius Pieleanu, director Avangarde. Nu se poate discuta despre o scădere, nu se pot face analize statistice și nici anticipa o intenție de vot la nivel național, pentru că vorbim doar de câteva localități și de o prezență foarte redusă. Dar, pornind de la efectul de surpriză, fiindcă nimeni nu se aștepta, pierderea unui oraș important poate fi speculată mediatic, de către PNL, care în realitate nici el nu a obținut un scor semnificativ la aceste alegeri”. 

Conflictul cu Ponta, o explicație


”Dacă Victor Ponta nu exagerează când spune că a fost scos din joc la alegerile din Tg Jiu, atunci aceasta este explicația surprizei de la urne. În orașul Tg Jiu, șapte din 10 respondenți declară că au părere bună sau foarte bună despre Ponta. E clar că prezența sa ar fi ajutat candidatul PSD”, concluzionează Marius Pieleanu.

Eșec al partidului anti-sistem 


”Scorul mic al USR arată că acesta nu e partid pentru locale, cu excepția Capitalei, oraș diferit din punct de vedere electoral, consideră politologul Alfred Bulai.  Nu au primari, sunt un partid de lideri care inoculează percepția că ar fi antisistem, iar la locale nu se votează anti-sistem. Evident, la Craiova nu ar fi avut cum să bată candidatul PSD, după un mandat bun al Olguței Vasilescu, dar ar fi putut măcar acolo să realizeze un scor aporpiat de cel pe care îl au în alegerile parlamentare. Nu a fost cazul”, conchide Alfred Bulai.

Legea electorală-explicație pentru absenteism

”Era de așteptat un absenteism semnificativ, din cauza legii electorale, spune Marius Pieleanu. Lipsa de vizibilitate și de promovare, generate de limitările impuse de lege, dar și lispa de atractivitate a candidaților au făcut ca interesul pentru alegeri să fie aproape nul”.

”Apatia este normală, consideră și Alfred Bulai. Nu au existat fonduri pentru promovare, media nu a arătat niciun interes pentru alegeri, iar candidații nu au reușit să mobilizeze publicul. În plus, luna iunie, nu este potrivită pentru alegeri locale. Gândiți-vă că toți cei care au case sau rude la țară au părăsit orașul, pentru că e sezon agricol, sau pentru că vremea e frumoasă, iar miza alegerilor și candidații nu justificau renunțarea la o deplasare în afara localității”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel