EXCLUSIV  Rezultate alegeri prezidențiale turul I, turul II și parlamentare, SONDAJ ARGUMENT. Surpriza de pe locul al doilea: Procentele care răstoarnă tot înainte de vot

Inquam Photos / Ilona Andrei
Inquam Photos / Ilona Andrei

Ultimul sondaj înainte de alegeri vine cu surprize majore pe scena politică. Sondajul ARGUMENT arată intenția de vot la alegerile prezidențiale din turul I, turul II și parlamentare. 

Alegerile prezidențiale TURUL I, sondaj ARGUMENT

Ultimul sondaj ARGUMENT, institutul sociologic al DCMedia Group, realizat în luna noiembrie, arată pe cine ar vota românii în turul unu al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară duminică, 24 noiembrie 2024. 

Conform sondajului ARGUMENT, președintele PSD, Marcel Ciolacu, are prima șansă, cu 31,1%, urmat de o surpriză: Elena Lasconi, candidata USR, cu 17,2%. George Simion (AUR) a picat pe locul al treilea, cu 16,8%. Pe patru este Mircea Geoană - independent, cu 10,9%. Nicolae Ciucă (PNL) ar lua 7,7% din voturi, urmat îndeaproape de Călin Georgescu, cu 7,3%. Cristian Diaconescu ar lua 5,6%. Kelemen Hunor (UDMR) ar lua doar 1,3%, urmat de Ludovic Orban cu 0.8% (care ulterior s-a retras), Cristian Terheș cu 0,7% și Ana Birchall cu 0,6%.

Precizăm că sondajul a măsurat doar voturile din România, nu și pe cele din diaspora, care ar putea răsturna clasamentul. 

Totodată, dacă ne uităm la rezultatele ce includ eșantionul total, observăm un procent imens, de 26,5% al celor care încă nu știu pe cine să voteze, sunt indeciși. Și în acest context, al tuturor variantelor de răspuns, Elena Lasconi reușește să prindă locul al doilea. 

Procentul indecișilor era mai mare cu 2% în octombrie, procent care, vedem, poate răsturna ușor clasamentul. Elena Lasconi a crescut în intenție de vot în ultima lună, la fel și Marcel Ciolacu. În schimb, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și George Simion au scăzut. 

Cât privește interesul electoratului față de turul întâi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, vedem că 34,9% sunt foarte interesați, iar 31,1% sunt destul de interesați, un procent semnificativ. 

Alegerile parlamentare, sondaj ARGUMENT

Cu privire la alegerile parlamentare, din 1 decembrie 2024, 57,8% din cei care au răspuns își arată interesul pentru acest scrutin. În octombrie, interesul depășea 60%. 

În ceea ce privește intenția de vot pe partide, la alegerile parlamentare 2024, sondajul ARGUMENT arată că PSD are prima șansă, cu 37,5%, urmat de AUR CU 20,1%, PNL cu 17,1%, USR cu 15,1%, iar o surpriză pentru un USR până acum sub 10%, ceea ce poate înseamna că poate au făcut o alegere bună prin a o împinge în față pe Elena Lasconi. SOS România ar mai face pragul cu 5,1%. Intenția de vot pentru PSD este în creștere, față de octombrie, la fel și pentru AUR. PNL, în schimb, a scăzut, la fel și SOS România (cu 3%). 

Alegerile prezidențiale TURUL II, sondaj ARGUMENT

Sondajul ARGUMENT arată, cu privire la turul II al alegerilor prezidențiale, că, dacă în turul al doilea ar ajunge Marcel Ciolacu și Mircea Geoană, candidatul PSD ar avea prima șansă cu 52,9%, pe când Mircea Geoană ar avea șanse de 47,1%. Procentul de indeciși, în acest caz, este de 6,4%. 

Dacă în turul al doilea ar intra George Simion, el ar lua, în fața lui Marcel Ciolacu 41,8%. Candidatul PSD ar avea intenție de vot de 58,2%. Procentul indecișilor nu-i aduce niciun avantaj candidatului AUR, fiind de 7,8%, insuficient pentru a răsturna clasamentul.  

Dacă în turul al doilea ar intra Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu ar avea șanse și mai mari de câștig: 65,1%. Candidatul PNL ar lua 34,9%. 

Surpriza e dată tot de Elena Lasconi, care ar lua chiar mai mult decât George Simion și Nicolae Ciucă în fața lui Marcel Ciolacu. Candidata USR este cotată cu 42,4%, iar Marcel Ciolacu cu 57,6%. 

Sondajul mai arată direcția României. 24% consideră că este bună, 64% că este greșită. După eliminarea non-răspunsurilor, rezultă că 73% văd o direcție greșită a țării, 27% fiind optimiști cu privire la viitor. Procentele erau asemănătoare, la virgulă, în octombrie. 

Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eșantion de 1100 subiecți (18+), reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare +/- 2.95%, în perioada noiembrie 2024. 

Vezi aici SONDAJUL ARGUMENT COMPLET

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel