Procentul de promovare este 63,83% la Bacalaureat; două medii de 10 în judeţ
Publicitate
Procentul de promovare la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureatului înainte de contestaţii, în judeţul Dolj, este de 63,83%, iar două eleve de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova au obţinut media 10.
Inspectorul general al IŞJ Dolj, Monica Sună, a afirmat, luni, că din punct de vedere al clasamentului pe unităţi de învăţământ, Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" Craiova, pentru al doilea an consecutiv, înregistrează un procent de promovare de 100%, fiind urmat de Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" cu 99,60%, Colegiul Naţional "Elena Cuza" - 99,26% şi Colegiul Naţional "Carol I", cu 97,05%.
De asemenea, din cele 45 de unităţi de învăţământ care au participat la această sesiune de Bacalaureat, 29 au avut un procent de promovare de peste 20%. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la Liceul Tehnologic "Constantin Ianculescu" Cârcea şi Liceul Teoretic din comuna Cetate, unde gradul de promovare a fost zero. Rată de promovare scăzută a fost înregistrată şi la Colegiul Tehnic Energetic din Craiova, la liceele din Poiana Mare, Calafat şi Călăraşi, precum şi la Grupul Şcolar Auto şi UCECOM.
Potrivit sursei citate, în Dolj au fost zeci de note de 10 la diverse discipline: 24 note de 10 la limba română, 82 de note de 10 la proba obligatorie a profilului din care 20 la istorie şi 48 la matematică-informatică, 175 de note de 10 la alegere, cele mai multe (95) fiind obţinute la logică, 95 de note.
Totodată, au fost şi 213 absolvenţi care au obţinut medii între 5 şi 5,99, însă nu au promovat, pentru că media minimă trebuie să fie 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu