REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Notele la Evaluarea Naţională vor fi afişate, sâmbătă, până la ora 16.00. DeCe News vă prezintă în timp real notele pe județe.
Elevii nemulțumiți de notele pe care le-au luat pot face contestație, sâmbătă, între orele 16:00 și 22:00.
Admiterea va avea loc în trei etape: În prima etapă se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.
A doua etapă va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar. În intervalul 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.VEZI ȘI: Matematică – Evaluare Națională 2013: Vezi subiectele Variantei 3Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc pe data de 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie. În a treia etapă, va avea loc în zilele de 5 şi 6 august când elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau cei care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu vor fi repartizați.REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013: Județul ClujFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu