Rezultate Evaluare Naţională 2021. Notele, afişate duminică, 4 iulie

Foto cu rol ilustrativ: Pexels.com
Foto cu rol ilustrativ: Pexels.com

Duminică, 4 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a vor putea vedea rezultatele finale de la examenul de care depinde admiterea la liceul dorit.

Notele la Evaluarea Naţională 2021 se afişează pe site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro. În primă fază de corectare a lucrărilor, la nivel naţional au fost obţinute 120 de medii de 10 la Evaluarea Naţională, de şapte ori mai puține faţă de anul trecut. În judeţul Cluj au fost cele mai multe note de 10. Aici, 15 elevi au reuşit să obţină 10 la ambele probe de la Evaluarea Naţională. În Bucureşti au fost 13 note de 10.

Pentru al doilea an consecutiv, rezultatele la Evaluarea Naţională sunt afişate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea copilului cu nota primită. Pentru a obţine nota, elevii vor completa codul primit la susţinere examenului.

Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, anul acesta au fost înregistrate 20.268 de contestaţii. Numărul total este în creştere comparativ cu 2020, când au fost depuse 15.275 de contestaţii, dar mai mic faţă de anii anteriori: 2019 - 21.509 contestaţii, respectiv 2018 - 23.761 de contestaţii.

Cele mai multe contestaţii au fost înregistrate în Bucureşti (3.513 contestaţii) şi judeţele Iaşi (1.127 de contestaţii), Constanţa (1.070 de contestaţii), Dolj (1.025 de contestaţii) şi Argeş (867 de contestaţii), iar cele mai puţine în judeţele Mehedinţi (90), Caraş-Severin (105) şi Covasna (124).

La Limba şi literatura română au fost depuse 11.302 contestaţii (9,15% din totalul lucrărilor notate), la Matematică 8.803 contestaţii (7,14% din totalul lucrărilor notate), iar la Limba şi literatura maternă au fost înregistrate 163 de contestaţii (2,05% din totalul lucrărilor notate).

Etapa specială a EN VIII 2021 se va desfăşura în săptămâna 5 - 12 iulie şi vizează absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul iniţial. Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22 - 25 iunie 2021, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe, a transmis Ministerul Educaţiei, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel