Rezultate Evaluarea Națională. Când vor fi afișate

Fotografie de la Andy Barbour, Pexels
Fotografie de la Andy Barbour, Pexels

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri, până la ora 14,00.

Publicitate

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot miercuri, în intervalul orar 16,00 - 19,00, şi joi, în intervalul orar 8,00 - 12,00.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie. Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la fiecare probă.

VEZI ȘI: Evaluarea Națională la Limba și literatura română. Peste 7.000 de elevi au absentat

Peste 7.000 de elevi au absentat la prima probă a Evaluării Naționale.

Ministerul Educației a transmis că peste 7.000 de absolvenți au absentat astăzi, 19 iunie 2023, la prima probă a Evaluării Naționale.

„S-au prezentat 154.600 de absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul celor înscriși, rezultând o rată de participare de 95,63%. 7.052 de absolvenți au absentat de la această probă. S-au înregistrat două eliminări din cauza unor tentative de fraudă, lucrările elevilor aflați în această situație fiind notate cu 1 (unu)”, a transmis Ministerul Educației pe siteul propriu.

Comparativ cu nivelul de participare consemnat la proba de Limba și literatura română din sesiunea 2022 (148.888 de elevi prezenți dintr-un total de 155.561 de înscriși), în acest an se constată o creștere cu peste 5.000 de participanți (154.600 de absolvenți din totalul de 161.654 de înscriși), mai precizează ministerul.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/evaluarea-nationala-la-limba-si-literatura-romana-peste-7-000-de-elevi-au-absentat_920107.html

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel