Rezultate TITULARIZARE 2020. Au fost afișate rezultatele de la examenul de Titularizare, sesiunea 2020.
Rezultate TITULARIZARE 2020. Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).
- Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%, superioară rezultatelor consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.
- 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
- La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși.
- În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.
- Din promoția curentă, 58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) - (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).
Rezultate TITULARIZARE 2020. În următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj - 69,66%, Dolj - 65,57%, Brașov - 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.
Rezultate TITULARIZARE 2020. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
Rezultate TITULARIZARE 2020. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Rezultate TITULARIZARE 2020. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News