Rezultatele financiare ale FNGCIMM în 2023. Performanțe în susținerea ecosistemului antreprenorial

Agerpres
Agerpres

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM a reușit să-și depășească obiectivele anului 2023 datorită efortului susținut de echipa FNGCIMM, care a primit mandat de la Ministerul Finanțelor să continue implementarea celor mai de succes programe guvernamentale dedicate facilitării accesului la finanțare a sectorului antreprenorial.

Astfel, rezultatele preliminare aferente exercițiului financiar 2023 indică cele mai bune rezultate financiare din cei 22 de ani de activitate, consemnând un profit brut istoric în valoare de 218.148 mii lei, surmontând semnificativ atât ținta bugetară anuală cu circa 4% (+9 mil. lei), cât și rezultatul obținut în anul 2022, respectiv 207.667 mii lei, cu aproximativ 5% (+10.5 mil. lei).

În decursul anului 2023, echipa FNGCIMM a intensificat ritmul de creștere trasat în orizontul 2019 – 2022, astfel încât, la data de referință 31.12.2023, Fondul a inregistrat un salt substanțial raportat la realizările anului 2022, consemnand la finele anului 2023 un nivel al cifrei de afaceri de 276.332 mii lei, în creștere substanțială (+21%)  față de nivelul înregistrat în anul 2022 (227.635 mii lei).

“Am preluat mandatul de director general în anul 2020, puțin înainte de declanșarea pandemiei COVID-19, iar acea situție excepțională, ne-a determinat să căutăm soluții inovatoare pentru a asigura finanțarea economiei, pentru a menține activitatea economică, viabilitatea IMM-urilor și salvarea a sute de mii de locuri de muncă. În perioada 2020 - 2023 am lansat nouă programe guvernamentale de garantare, din implementarea cărora a rezultat un număr de 84.547 garanții, în valoare de 54,3 miliarde lei, ceea ce a reprezentat un număr record de garanții la nivel european. Am mai reușit un lucru important și anume să creăm o punte de legătură între mediul financiar bancar și cel antreprenorial, să stimulăm băncile să finanțeze IMM-urile și în același timp să impulsionăm companiile să-și desfășoare afacerile astfel încăt să devină bancabile.

Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că garanțiile acordate de FNGCIMM în perioada 2020 – 2023, și aici mă refer atât la garanțiile guvernamentale cît și cele din surse proprii FNGCIMM, în număr de 143.677, reprezintă 40,86 % din numărul total de garanții acordate de FNGCIMM în 18 ani de activitate anterioară, în perioada 2002 – 2019. Cifrele spun totul, dar să nu uităm că în spatele cifrelor sunt oamenii, echipa FNGCIMM, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile. Le mulțumesc tuturor pentru acești 4 ani intenși și le spun în continuare – Spor la lucru, avem încă 14 programe de lansat anul acesta!” a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Evoluția activității de garantare a FNGCIMM din 2002 până la data de 04.12.2023 este prezentată în tabelul următor:

Pentru a surprinde mai bine evoluția constant pozitivă a principalilor indicatori de rezultat ai FNGCIMM, redăm în continuare dinamica acestora la finele anului 2023, raportat la rezultatele obținute la finele exercițiilor financiare precedente:

Progresul financiar înregistrat de FNGCIMM în decursul ultimilor cinci ani de activitate s-a reflectat pozitiv și asupra valorii dividendelor virate anual catre actionarul unic,materialitatea acestora contribuind semnificativ la executia bugetului general consolidat.

Efortul susținut și implicarea operativă în derularea programelor de garantare gestionate, ca răspuns la expansiunea activității la nivelul FNGCIMM în decursul perioadei analizate, dublate de promovarea constantă a unui management eficient al resurselor umane, financiare și materiale în cadrul institutței, precum și gestionarea adecvată a risculului la nivelul FNGCIMM, efectul cumulativ al acestor demersuri s-a reflectat pozitiv asupra indicatorilor deprofitabilitate și eficiență la nivelul FNGCIMM, dinamica acestora în perioada 31 Decembrie 2018 – 31 Decembrie 2023 fiind redată în diagrama de mai jos:

Așa cum se poate observa din datele mai sus prezentate, managementul eficient al resurselor în cadrul instituției, cuantificabil printr-un ritm de creștere a veniturilor superior ritmului de creștere a cheltuielilor, a influențat pozitiv dinamica indicatorului Cheltuieli exploatare la 1000 lei Venituri exploatare, acesta înregistrând un regres substanțial la finele exercițiului financiar 2023 raportat la rezultatele din anul 2019 (- 40%), transpus într-o economie de circa 140 mii lei la fiecare 1000 lei venituri realizate. Acest indicator și-a continuat parcursul favorabil în decursul anului 2023, marcând o îmbunătățire atât față de rezultatul înregistrat la finele anului 2022, de circa 7%, cât și față de nivelul bugetat, de circa 12%.

Relevant în cuantificarea performanței financiare a Fondului este și indicatorul Productivitatea muncii în unități valorice, determinat prin raportarea veniturilor din exploatare la numărul mediu de salariați, indicator ce a consemnat un salt considerabil (+56%) la finele anului 2023 comparativ cu rezultatul înregistrat la 31.12.2019, pe seama evoluției favorabile a veniturilor din exploatare în decursul anului 2023. Nivelul previzionat pentru anul 2023 pentru acest indicator a fost surmontat cu circa 6% ca urmare a materializării parcursului favorabil la nivelul veniturilor din exploatare.

FNGCIMM, cea mai mare institutie financiară nebancară din România, avînd ca unic acționar Statul Român, deține un rol important în crearea și menținerea a numeroase locuri de muncă, și este un contribuitor important la bugetul de stat, prin valoarea impozitului pe profit și pe seama dividendelor repartizate în fiecare an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel