Rezultatele megasondajului USL - Vezi aici opţiunile politice ale judeţelor din România

Liderii USL au declarat că, în urma centralizării datelor venite din teritoriu, după efectuarea sondajelor de opinie, scorul Uniunii la nivel naţional este situat între 60 şi 66%.

Filialele USL au termen până la 15 iulie să trimită rezultatele sondajelor de opinie conducerii celor trei partide pentru a se analiza scorul din fiecare judeţ, dar şi candidaţii potriviţi pentru a reprezenta Uniunea la alegerile locale şi parlamentare.

Potrivit secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, în Kiseleff au ajuns rezultatele din 30 de organizaţii judeţene. "După primirea acestor date, pot spune că scorul USL se situează între 60 şi 66%, iar trendul este în creştere, deoarece nu am primit rezultatele de la filialele care au scoruri bune. ".

Şi în tabăra liberalilor, atmosfera este una optimistă. "Scorul PNL este în acest moment situat între 25-27%, dar sperăm să atingem 30% după ce ne vin toate datele. Stăm însă foarte bine la nivelul USL în jurul a 65%", au spus surse din conducerea PNL. Liderii Uniunii susţin că "au mare încredere" în sondajele comandate în fiecare judeţ, deoarece "au fost chestionate peste 100.000 de persoane la nivel naţional, iar marja de eroare este foarte mică".

Uniunea Social Liberală va câștiga parlamentarele, la o distanță de 44 de procente de partidul de guvernământ – SONDAJ

Printre fruntaşii care au anunţat la Bucureşti scoruri peste media pe ţară se numără: Vrancea - 74%, Vâlcea - 72%, Ialomiţa - 72%, Botoşani - 68%, Vaslui - 65%, Buzău - 72%, Constanţa - 63%, Hunedoara - 69%. În Vrancea, PDL este cotat în sondajele USL la 13%, în Botoşani cu 22%, Olt - 19%, Ilfov - 18%, Călăraşi - 11%, Constanţa - 11%. "PSD are 52% în sondajul pe municipiul Buzău şi 51% pe judeţ, în timp ce PNL are 24% la judeţ şi 21% pe municipiu. Scorul PDL este de 18%. USL are o cotă de 72% în judeţ. Dacă aş candida din partea PSD aş obţine 65% din voturi, în timp ce din partea USL aş obţine 70%", a subliniat primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală. Acesta a adăugat că şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu nu are emoţii având 58% dacă ar candida din partea USL şi 36% dacă ar candida din partea PSD. Primarul a adăugat că l-a măsurat şi pe democrat-liberalul Cezar Preda. "Pentru Primărie are o cotă de 26%", a spus Boşcodeală.

Cei din USL au anunţat că au scoruri de peste 50% şi în Bacău, Ilfov, Neamţ, Galaţi, Braşov. Şi liberalii şi social-democraţii din judeţele unde nu s-au încheiat sondajele - Iaşi, Brăila, Dolj, Bistriţa-Năsăud, Teleorman, Dâmboviţa afirmă că se înscriu în media naţională a USL. "Putem să depăşim uşor acest scor", au declarat lideri din organizaţiile Dolj şi Iaşi ale Uniunii.

În pofida rezultatelor optimiste pentru Uniune, există anumite filiale unde animozităţile dintre liderii locali ai PSD şi PNL nu au fost estompate. Judeţul Bacău reprezintă în acest moment cel mai mare risc pentru buna colaborare în cadrul Uniunii, au declarat  surse din conducerea USL.

Social-democraţii din judeţ vor să propună candidatul pentru Consiliul Judeţean - Dragoş Benea şi să lase liberalilor candidatul pentru Primărie - Romeo Stavarache. Liderii PNL din Bacău nu sunt de acord cu această variantă şi doresc ca ambii candidaţi să provină din rândul liberalilor. Preşedinţii celor două filiale, Viorel Hrebenciuc (PSD), respectiv Romeo Stavarache (PNL), au fost avertizaţi de la centru că sondajele vor fi cele care vor stabili candidaţii pentru CJ şi Primărie, iar dacă nu se va respecta decizia luată la centru se poate ajunge la excluderi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel