Rezultatele parțiale ale alegerilor din Georgia. Viktor Orban salută victoria ”covârșitoare”

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Au fost numărate buletinele din 70% dintre secțiile de votare, iar partidul de la putere și-a revendicat victoria pe care a salutat-o și liderul european apropiat de Moscova.

UPDATE 8.30: Partidul de guvernământ din Georgia a revendicat o victorie contestată la alegerile parlamentare de sâmbătă, despre care opoziția pro-occidentală a spus că va îndepărta această țară din Caucaz de aderarea la Uniunea Europeană și o va aduce mai aproape de Rusia, relatează AFP.

Partidul Visul Georgian este în frunte, cu 53,03% din voturi, cu mult înaintea unei coaliții de patru mișcări pro-europene care au obținut împreună un total de 38,26% din sufragii, conform rezultatelor oficiale parțiale după numărarea a puțin peste 70% din voturi.

”Nu recunoaștem rezultatele false ale acestor alegeri furate”, a declarat Tina Bokuchava, lidera Mișcării Naționale Unite, unul dintre cele patru partide din coaliția de opoziție, într-o conferință de presă sâmbătă seara.

Denunțând ”o uzurpare a puterii și o lovitură de stat constituțională”, Nika Gvaramia, liderul partidului Ahali, a declarat că opoziția a ”descifrat modelul de falsificare” a alegerilor.

Opoziția acuză Visul Georgian, aflat la putere din 2012, de derivă autoritară pro-rusă și de îndepărtarea Georgiei de UE și NATO, la care intenționează să adere.

”După cum arată rezultatele făcute publice de Comisia Electorală Centrală, Visul Georgian și-a asigurat o majoritate solidă” în noul parlament, le-a declarat jurnaliștilor secretarul executiv al partidului, Mamuka Mdinaradze.

Conform rezultatelor, partidul ar putea conta pe aproximativ 90 din cele 150 de locuri din legislativ.

Guvernul a declarat înainte de alegeri că vrea să câștige trei sferturi din locurile din parlament, ceea ce l-ar pune în poziția de a modifica Constituția și, conform planului său, de a interzice partidele de opoziție pro-occidentale.

Bruxellesul a avertizat că șansele Georgiei de a adera la UE vor depinde de alegerile organizate în această fostă republică sovietică din Caucaz, care a introdus această aspirație în Constituția sa.

Georgia a fost zguduită în luna mai de proteste împotriva unei legi privind ”influența străină”, după modelul legislației ruse privind ”agenții străini” folosită pentru a zdrobi societatea civilă.

Bruxellesul a înghețat procesul de aderare a Georgiei la UE, iar Statele Unite au impus sancțiuni împotriva unor oficiali georgieni.

O altă cauză de tensiune cu Occidentul: recenta promulgare a unei legi care restricționează puternic drepturile persoanelor LGBT+ în această țară cu tradiție creștină ortodoxă și unde ostilitatea față de minoritățile sexuale rămâne puternică.

Viktor Orban a salutat victoria de la Tbilisi

Singurul lider străin care a reacționat sâmbătă, premierul ungar Viktor Orban, unicul lider UE care a rămas apropiat de Moscova, a salutat victoria ”covârșitoare” a partidului de guvernământ.

Monitorizate de observatori internaționali, alegerile au fost marcate de mai multe incidente, transmise pe scară largă online, cum ar fi o înregistrare video cu o bătaie într-o secție de votare din Tbilisi sau încăierări la sediul Mișcării Naționale Unite.

Imagini care par să arate introducerea unor buletine de vot suplimentare în urne în Sadakhlo, un sat din est, au fost distribuite pe scară largă de opoziție. Comisia Electorală a anulat buletinele de vot la acest birou de votare.

Tina Bokuchava, lidera Mișcării Naționale Unite, i-a acuzat în cursul zilei de sâmbătă pe ”bătăușii” Visului Georgian că ”se agață de putere” și ”subminează procesul electoral”, remarci respinse de acest partid condus de miliardarul Bidzina Ivanișvili.

Mișcarea Națională Unită este partidul fostului președinte Mihail Saakașvili, un dușman declarat al lui Ivanișvili.

Unii lideri ai Visului Georgian sunt foarte critici față de Occident. Bidzina Ivanișvili i-a numit un ”partid global al războiului”, care va trata Georgia, victima sa, ca pe ”carne de tun”.

Această țară riverană Mării Negre rămâne foarte marcată de un scurt război în 2008 cu armata rusă.

La finalul acesteia, Rusia a înființat baze militare în două regiuni separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, a căror independență a fost recunoscută unilateral.

În acest context, Visul Georgian a făcut campanie ca fiind singurul capabil să prevină o presupusă ”ucrainizare” a Georgiei, notează Agerpres.

Știre inițială

Partidul de guvernământ în Georgia și formațiunile de opoziție au revendicat victoria în alegerile parlamentare de sâmbătă, despre care spun că vor stabili dacă fosta republică sovietică din Caucaz se va îndrepta spre Rusia sau spre Occident, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, după numărarea buletinelor de vot din 70% dintre secții, partidul de guvernământ, Visul Georgian conduce cu 53% din voturi. Conform acestor rezultate parțiale, blocul de patru partide pro-europene a întrunit 38,28% din voturi. Potrivit comisiei electorale, rata de participare la scrutinul de sâmbătă a fost de 58,94%.

Bidzina Ivanișvili, miliardarul fondator al Visului Georgian și fost prim-ministru, a revendicat deja victoria.

”Este un caz rar în lume în care același partid obține un astfel de succes într-o situație atât de dificilă - acesta un bun indicator al talentului poporului georgian. Vă asigur, țara noastră va obține un mare succes în următorii patru ani”, a declarat el la câteva minute după închiderea urnelor.

Opoziția a clamat la rândul său victoria, spunând că este pe cale să câștige o majoritate de voturi.

Rezultatele scrutinului urmează să fie anunțate în următoarele ore.

Potrivit exit-poll-ului Formula, Visul Georgian va fi partidul cu cele mai multe mandate, însă cele patru formațiuni principale de opoziție vor avea împreună 83 de locuri.

Blocul acestor patru partide este însă profund divizat, astfel încât este neclar dacă vor putea să colaboreze în situația în care vor lipsi Visul Georgian de majoritatea avută în parlament.

Situația Georgiei

Georgia, care a pierdut porțiuni din teritoriu în favoarea separatiștilor susținuți de Rusia în anii ’90 și a fost înfrântă într-o invazie rusă în 2008, a fost timp de decenii unul dintre cele mai pro-occidentale state care au apărut după destrămarea Uniunii Sovietice.

Însă, de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Visul Georgian a reorientat țara decisiv către sfera de influență a Moscovei, acuzând Occidentul că încearcă să atragă Georgia într-un război. Opoziția consideră această schimbare o trădare a viitorului european al Georgiei.

Mass-media favorabilă părților opuse au publicat sondaje rivale, televiziunile pro-opozitie prezicând că Visul Georgian va pierde majoritatea, în timp ce cele care susțin partidul de guvernământ prognozează o victorie zdrobitoare, cu cele mai bune rezultate obținute vreodată.

Deși toate părțile au declarat că speră la un vot pașnic, Georgia, o țară din Caucaz, a avut o istorie politică volatilă de la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, cu mai multe revolte populare și episoade de tulburări civile.

Autoritățile au folosit forța pentru a dispersa manifestațiile din acest an împotriva unei legi care cere grupurilor ce primesc finanțare din străinătate să se înregistreze ca agenți străini, o măsură despre care opoziția și Occidentul susțin că ar fi inspirată de Rusia pentru a reprima disidența. Citește articolul complet aici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel