Luni au fost anunțate o serie de rezultate parţiale ale probelor din alimentele consumate de pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.
Conform testelor Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară nu au fost indicate prezenţa unor toxine sau a unor bacterii periculoase care ar fi putut cauza decesul bolnavilor.
Datele au fost furnizate către Ministerul Sănătăţii care va corobora toate rezultatele, urmând să formuleze o concluzie în acest caz, afirmă reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui.
"În mod normal, noi recoltăm doar materia primă care a fost folosită la mâncare. De obicei, Direcţia de Sănătate Publică recoltează mâncarea gătită. În situaţia aceasta noi, având laboratoarele mai bine puse la punct, am dus probele la institutul nostru. Primele rezultate au arătat că nu există sub nicio formă în alimente vreo toxină care ar fi putut provoca moartea. Cel mai important este să aflăm ce s-a identificat la nivelul cadavrelor, ce substanţă a provocat decesul celor trei persoane", a afirmat inspectorul sanitar-veterinar din cadrul DSVSA Vaslui, dr. Mihai Ponea.
Trei pacienţi care se aflau internaţi la Spitalul Murgeni au decedat, săptămâna trecută, iar altul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad. Ulterior, mai mulţi pacienţi care prezentau simptome digestive au fost transportaţi la spitale din Vaslui, Bârlad şi Iaşi. Bolnavii, alături de angajaţi a unităţii sanitare, ar fi consumat, în cursul zilei de marţi, alimente pe bază de peşte, furnizate de o mănăstire din zonă, potrivit unei informări făcute de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui către Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, bolnavii au consumat la masa de seară conserve de peşte achiziţionate de reprezentanţii spitalului de la un comerciant din municipiul Bârlad. Au fost prelevate probe microbiologice, probe de aliment şi probe de apă, deoarece autorităţile au luat în calcul inclusiv faptul că sursa de alimentare cu apă a spitalului din Murgeni ar putea fi contaminată.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu