Rezultatele parțiale ale pseudo-referendumurilor din teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Primele rezultate parţiale ale votului din patru regiuni ale Ucrainei ocupate de ruşi arată că majoritatea covârşitoare a locuitorilor s-a pronunţat în favoarea aderării la Rusia, a anunţat marţi agenţia de presă de stat rusă RIA, preluată de Reuters, după ce aşa-zisele "referendumuri" au fost denunţate de Kiev şi Occident ca o farsă.

Votul a avut loc pe parcursul a cinci zile în patru regiuni - Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson - care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul ucrainean.

El deschide calea preşedintelui Vladimir Putin de a anexa cele patru zone, după care ar putea să prezinte orice încercare ucraineană de a le recuceri ca un atac asupra Rusiei însăşi. El a spus la 21 septembrie că pentru a apăra "integritatea teritorială" a Rusiei ar putea folosi şi armele nucleare, notează Reuters.

Ucraina a avertizat în mod repetat că anexarea de către Rusia a unor noi teritorii ar distruge orice şansă de negocieri de pace.

Potrivit RIA, numărătoarea iniţială arată o majoritate variind de la 96,97% în regiunea Herson pe baza a 14% din voturi numărate, la 98,19% în Zaporojie pe baza a 18%.

France Presse informează pe de altă parte, citând agenţiile de presă ruse RIA, TASS şi Interfax, că comisia electorală din Rusia a susţinut că votul "da" a obţinut între 97 şi 98% din sufragii după numărarea a între 20 şi 27% din voturi în secţiile de votare din Rusia, în timp ce numărătoarea a început în regiunile ucrainene aflate sub controlul Moscovei.

Comisia electorală a deschis secţii de votare pentru sute de mii de persoane venite în Rusia din aceste regiuni pentru a scăpa de războiul din Ucraina.

Adresându-se presei ruse, şeful administraţiei de ocupaţie din Herson, Vladimir Saldo, a revendicat deja victoria în acest vot organizat în regim de urgenţă pe parcursul a cinci zile, în ciuda bombardamentelor şi în prezenţa forţelor armate ruse.

"Este deja clar că majoritatea covârşitoare a oamenilor a susţinut părăsirea Ucrainei şi unirea cu Rusia", a declarat el, citat de AFP, despre zona sub controlul său.

La rândul său, ministrul ucrainean de externe a respins valoarea acestor voturi.

"Aceasta nu va schimba nimic în politica noastră, diplomaţia noastră şi acţiunile noastre în domeniul militar", a declarat Dmitro Kuleba într-o conferinţă de presă la Kiev cu omologul său francez, Catherine Colonna.

În Crimeea, peninsulă anexată în 2014 de Rusia, secţiile de votare erau deschise pentru refugiaţii de război din regiunea Doneţk (est), controlată parţial de Moscova şi aliaţii săi separatişti.

Antony Blinken: Occidentul nu va „recunoaște“ niciodată referendumurile de anexare din Ucraina

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a vorbit despre referendumurile pe care separatiștii ucraineni le organizează în teritoriile ocupate de Rusia.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că Statele Unite şi aliaţii săi "nu vor recunoaşte niciodată" anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina, relatează AFP.

"Noi şi multe alte ţări am fost clari. Nu vom recunoaşte, nu vom recunoaşte niciodată, anexarea unui teritoriu ucrainean de către Rusia", a declarat Blinken, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat despre organizarea acestor "referendumuri" în teritoriile aflate sub control rus.

Rusia şi autorităţile din regiunile pe care le ocupă în Ucraina au afirmat marţi ca votul "da" este în mare parte în fruntea acestor "referendumuri" de anexare.

Şeful diplomaţiei americane a reiterat că Statele Unite şi aliaţii lor vor riposta cu noi şi "severe" sancţiuni împotriva Rusiei. El a vorbit alături de ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar, care a cerut o revenire la "dialog", deoarece "aşa cum am spus în public şi în privat acest conflict nu este în interesul nimănui".

"Este important să ne amintim ce se întâmplă aici", a continuat Blinken. "Rusia a invadat Ucraina, a cucerit teritorii şi s-a angajat într-o acţiune diabolică în aceste teritorii, forţând populaţia locală să plece".

Unii oameni sunt strămutaţii, iar alţii "pur şi simplu dispar", a spus el.

"Apoi duc ruşi acolo, instalează guverne marionete şi organizează referendumuri manipulând rezultatul pentru a pretinde că aceste teritorii aparţin Rusiei", a denunţat responsabilul american, adăugând că Statele Unite vor sprijini eforturile Ucrainei de a "recuceri" aceste teritorii de la ruşi, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel