Rezultatele summit-ului UE generează instabilitate bursieră

bursa
bursa

Întrunirea șefilor de stat sau de guvern din țările UE, de săptămâna trecută de la Bruxelles, au generat o atenție deosebită pe piața bursieră europeană și mondială. După ce  piețele și moneda euro au crescut vineri datorită optimismului generat de încheierea tratatului pentru consolidarea guvernanței fiscale și coordonarea politicilor economice, luni, bursele europene au deschis în scădere.

Noul ”Tratat fiscal compact”, care presupune consolidarea disciplinei bugetare și finanțarea FMI cu 20o de miliarde de euro pentru a ajuta creditorul de la Washington să sprijine statele din zona euro, generează reacții, mai ales din partea investitorilor. Ei cer măsuri care să rezolve tensiunile imediate din pieţe, precum accesul dificil la credite al ţărilor şi băncilor europene şi creşterea economică greoaie, care nu dă semne de revenire şi stabilizare la niveluri optime.

Din cauza temerilor privind expunerea instituţiilor financiare pe datoriile de stat ale ţărilor de la "periferia" zonei euro, cele mai abrupte scăderi în debutul şedinţei de luni pe pieţele europene au fost înregistrat în sectorul bancar.

Incertitudinea se datorează, probabil, și refuzului Marii Britanii de a participa la planul de reformă, de altfel, singurul stat care a acționat astfel.

Datorită încrederii generate de summit-ul UE, indicele MSCI al pieţelor emergente a urcat cu până la 1,4%, în Asia, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 1,5%.

Citește și:Guy Verhofstadt: Pactul bugetar anunțat la summit nu scoate zona euro din crizăMerkel: Am obţinut ce am dorit. Un pas decisiv către o Europă stabilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel