Rezultatul, după exit-poll, rău pentru toate partidele

val-valcu
val-valcu

Sondajul tip exit-poll, de la ora 13, afectează toate partidele importante, aflate în cursa pentru Cotroceni. Votul din 25 mai este un bun prilej pentru calibrarea campaniei la prezidențiale. În condițiile unei prezențe foarte slabe, acesta arată care sunt susținătorii fideli și electoratul captiv al partidelor politice, fiind o bună măsurătoare a implicării organizațiilor locale.

Potrivit unui sondaj exitt poll independent, transmis DCNews, PSD-UNPR-PC ar fi primit până la ora 13 circa 39% din voturile exprimate. Electoratul PSD votează tradițional în prima parte a zilei, în special alegătorii în vârstă și cei din rural. Începând din 2000, la alegerile locale, când Traian Băsescu a întors rezultatul favorabil lui Sorin Oprescu în ultimele două ore de votare, s-a constatat că spre seară scade ponderea votanților PSD. Ca urmare, este puțin probabil ca PSD să depășească pragul psihologic de 40%. Deci, PSD nu reușește să transmită mesajul unei victorii sigure în toamna prezidențială, meciul rămânând deschis, în funcție de candidatul din turul doi care îl va înfrunta pe Victor Ponta.

PNL se află sub pragul auto-impus de Crin Antonescu, având 18%. Dacă în a doua parte a zilei, când electoratul său este mai activ se va strica vremea în sudul țării, în special în Giurgiu sau alte fiefuri liberale, este posibil ca ținta de 20% să nu fie atinsă, ceea ce va declanșa dispute interne și îi va afecta poziția lui Crin Antonescu, la negocierile pentru unificarea Dreptei.

PDL, cu 11,6%, nu reușește să convingă electoratul de reapta că reprezintă o soluție la guvernarea PSD, iar PMP, chiar dacă trece pragul, nu face un scor de două cifre, care să îi propulseze candidatul într-o poziție din care să poată fructifica sprijinul lui Traian Băsescu, la discuțiile cu partenerii de Dreapta. Practic, așa cum arată acum rezultatul, acesta nu clarifică lucrurile pe scena politică. Doar ascensiunea lui Mircea Diaconu merită menționată, rezultatul menținându-l între actorii principali ai dezbaterii publice.  

De remarcat că sondajele exit poll diferă mult în funcție de afilierea autorului și că am lucrat pe un sondaj realizat la cererea unui partid de dreapta. După exit-poll-urile realizate de alte case de sondare, PSD a trecut de 40%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel