Juristul canadian Richard McLaren, aflat la originea raportului care a scos la lumină acuzaţiile de dopaj instituţional din Rusia între 2011 şi 2015, consideră că 'sute' de cazuri de dopaj ar putea fi conţinute în datele laboratorului din Moscova, la care Agenţia Mondială Antidopaj (AMA) a avut acces în ultimele zile, informează AFP.
Întrebat în legătură cu cazurile concrete pe care aceste date le pot furniza, canadianul a evocat 'între 300 şi 600 de cazuri', chiar dacă a insistat că totuşi este vorba de 'supoziţii'. 'Anumite date vor trebui analizate pentru a determina autenticitatea lor. Iar acest lucru nu este posibil în câteva zile', a subliniat juristul canadian într-un interviu acordat postului de televiziune german ARD, adăugând că experţii AMA au fost nevoiţi să aştepte până la termenul limită 31 decembrie pentru a putea primi accesul la aceste date. 'Este intrigant să ne uităm la ce s-a întâmplat în luna decembrie.
Ei nu erau pregătiţi să furnizeze informaţiile, iar zece zile mai târziu, în ianuarie, sunt pregătiţi. Eu sper totuşi că AMA a obţinut datele complete şi veritabile', a adăugat McLaren. Obţinerea acestor date înainte de 31 decembrie era o condiţie strictă fixată de AMA atunci când a acceptat pe 20 septembrie să ridice sancţiunile la adresa Agenţiei antidoping a Rusiei (Rusada), suspendată din noiembrie 2015.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu