Riposta navei Moskva. Rusia a atacat o fabrică de rachete din Kiev

Sursă foto: Pexels (David Peinado)
Sursă foto: Pexels (David Peinado)

Rusia a atacat o fabrică de rachete din Kiev ca ripostă la scufundarea navei Moskva. 

Armata rusă a atacat o fabrică de rachete situată la periferia Kievului, ca ripostă la atacul care a vizat nava militară Moskva, scufundată joi seară în Marea Neagră, anunţă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde, dar și de Mediafax. 

Atacul a vizat în cursul nopţii fabrica de rachete Vizar, situată în localitatea Vişnev, la 30 de kilometri sud-vest de capitala Ucrainei, au declarat vineri la prânz surse ucrainene.

Rușii au confirmat distrugerea unei secții a fabricii Vizar

Ministerul rus al Apărării a confirmat distrugerea unei secţii a fabricii Vizar printr-un atac cu rachete de croazieră Kalibr. Fabrica a suferit daune considerabile, iar unii angajaţi au fost răniţi. În această fabrică sunt produse rachete Neptun, despre care Ucraina susţine că au fost utilizate pentru atacarea navei militare ruse Moskva.

Nava militară rusă Moskva, avariată semnificativ, s-a scufundat joi seară în Marea Neagră, în cursul manevrelor de remorcare spre portul de destinaţie. Ministerul rus al Apărării afirmă că explozia produsă la bordul navei a fost accidentală.

Explozie sau bombardament?

Conform sursei citate, toţi membrii echipajul au fost evacuaţi şi în prezent este investigată cauza incendiului. Nava de 12.500 de tone are un echipaj de aproximativ 500 de membri.

'În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată', dar 'echipajul a fost evacuat în totalitate', a informat ministerul rus al apărării într-un comunicat. Interfax nu a oferit mai multe detalii.

Un atac cu rachete a provocat un incendiu la bordul crucişătorului rus Moskva, au anunţat autorităţile ucrainene miercuri seară, transmite AFP. 'Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au cauzat pagube semnificative acestei nave ruseşti', a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Odesa, Maxim Marcenko.

Oleksii Arestovici,, un consilier al preşedintelui ucrainean, a confirmat pe Youtube atacurile ucrainene asupra navei, fără a indica, la rândul său, poziţia acesteia. 'Arde intens. Acum. Şi cu această mare agitată, este imposibil să ştim când vor putea primi ajutor', a spus el, asigurând că la bord se aflau cei '510 membri ai echipajului'. Aceste afirmaţii nu au putut fi imediat verificate de AFP dintr-o sursă independentă. Vezi AICI mai multe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel