Risc de viituri în România. Alertă pe râuri din 10 bazine hidrografice

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Specialiştii INHGA au instituit Codul galben şi Codul portocaliu pe mai multe cursuri de apă din bazinele hidrografice Tur, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. 

Astfel, începând de astăzi, de la ora 21:00, va intra în vigoare Codul Portocaliu pe râul Bistra (afluent al râului Timiş), în judeţul Caraş Severin, cu valabilitate până mâine, 18 noiembrie, la ora 9:00. Acesta este valabil şi în intervalul 18 noiembrie, ora 20:00 - 19 noiembrie, ora 9:00, pe râurile din Dobrogea, în judeţele Constanţa şi Tulcea.

De asemenea, începând de vineri după - amiaza, de la ora 16:00, până sâmbătă la aceeaşi oră, va fi valabil Codul galben pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş şi Nera (judeţul Caraş Severin).

Acelaşi cod intră în vigoare în intervalul 18 noiembrie, ora 6:00 - 19 noiembrie, ora 18:00, pe râuri din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret (judeţul Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea). Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Tulcea.

În acest context, se pot depăşi cotele de apărare, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie. Totodată, există riscul generării viiturilor rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri.

'Recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii' subliniază INHGA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel